Bruno Matei devine Matei Brunul; vechiul om, lucid, agil, pasionat de arta manipularii marionetelor, traind in afara istoriei mari, devine un "om nou" sub presiunea acesteia. Nu metaforic, ci cit se poate de concret, caci el este subiectul unui experiment pe linia programului lui Makarenko. Am scris pina acum despre majoritatea cartilor lui Lucian Dan Teodorovici, de fiecare data lasind a se intelege ca autorul poate mai mult; volumul sau din 2009, Celelalte povesti de dragoste, ma indreptatea sa cred ca tinarul scriitor si-a atins maturitatea stilistica, urmind sa puncteze decisiv cu urmatoarele carti. Dupa cum o indica si titlul, noul roman al lui Teodorovici este romanul unui personaj. Fara trucuri narative, fara strategii postmoderniste, fara o preocupare stridenta de a deconspira permanent conventiile, aceasta este una dintre cele mai „clasice" carti ale prozei ultimilor ani. Una care mizeaza aproape exclusiv pe o poveste construita tacticos. Acesta este unul dintre cistigurile lui Lucian Dan Teodorivici in Matei Brunul: rabdarea. El a invatat sa construiasca in mod calm o poveste, cu amanuntele necesare, cu aspectele ei secundare care o fac vie. Intriga nu se mai precipita, ca in celelalte carti, catre un final voit paradoxal, ci capata consistenta si incita la o lectura din ce in ce mai curioasa. Dar cine este acest personaj misterios, care e surprins, inca de la debutul romanului, intr-o ipostaza neclara? Matei Bruno, copilul unui industrias roman si al unei italience, este nevoit sa suporte, dupa o copilarie fericita in Romania, mai multe rupturi socante: mai intii, plecarea in Italia, unde refuza sa devina avocat si sa preia afacerile familiei, scolindu-se pentru a-si urma pasiunea: aceea pentru papusi. Atunci cind climatul politic din Cizma pare sulfuros, cind afacerile merg din ce in ce mai rau odata cu debarcarea lui Mussolini de la sfirsitul razboiului,