Suceveanul Dănuţ Crainiciuc, colecţionarul de Dacii 1300 plecat într-un tur al Europei cu cea mai veche maşină din colecţia sa, o Dacie din primul an de fabricaţie, 1969, autoturismul cu numărul 90 din istoria uzinei, ne-a transmis un jurnal de călătorie din primele zile ale turului, temerarul fiind încântat de cum s-a comportat maşina până acum, dar şi de cum a fost primit pe unde a ajuns. Jurnalul este însoţit şi de mai mult fotografii, inclusiv cu bordul maşinii, care arată că a circulat cu aproape 140 de kilometri la oră pe autostradă.
S-au oprit la Oradea, după care au trecut în Ungaria, unde au fost cazaţi de un pasionat de maşini retro
Suceveanul, plecat în turul care va măsura în jur de 8.000 de kilometri alături de soţia sa, Narcisa Irinel Crainiciuc, care îi este copilot, şi-a început drumul de la Suceava, din curtea Darex Auto, duminică, 8 iulie, în jurul orei 8.30. Duminică, la volanul Daciei, cei doi au parcurs în jur de 540 de kilometri, prima oprire, peste noapte, fiind la Oradea.
„Maşina s-a comportat foarte bine şi am realizat un consum de 5,7 la suta de kilometri”, ne-a relatat suceveanul.
A doua zi, luni, Dacia a părăsit teritoriul României, intrând în Ungaria. Soţii Crainiciuc au ajuns într-un sat din apropiere de capitala Ungariei, unde au fost aşteptaţi de un pasionat de maşini retro, care le-a oferit cazare şi masă, la o pensiune.
Întâlnirea cu poliţiştii şi probleme cu canicula, în lipsa aerului condiţionat
Marţi, 10 iulie, Dacia 1300 a plecat la drum la prima oră a dimineţii. Conform programului, în această zi soţii Crainiciuc au traversat Ungaria şi Austria şi au ajuns în Germania, aproape de oraşul Passau.
Dănuţ Crainiciuc ne-a povestit câteva dintre aventurile de pe traseu: „La trecerea fostei frontiere dintre Ungaria şi Austria un echipaj de poliţie ne-a făcut semn să oprim, dar po