Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flutur: Duşul rece la minus 17 grade face bine PDL

Publicat in Gandul, vineri 27 ianuarie 2012 ·

Prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, vineri, că este sigur că "duşul rece la minus 15, minus 17 grade Celsius face bine PDL", spunând că "partidul trebuie să înţeleagă că există o realitate românească la care trebuie să se raporteze", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Flutur a spus, într-o conferinţă de presă, că PDL urmează să-şi pregătească strategia pentru viitoarele alegeri.

"Am ieşit din situaţii mult mai grele. Asumându-ne responsabilităţi vom ieşi şi din asta", a spus liderul democrat -iberal.

El a arătat că în actuala perioadă, când există o "voce a străzii", când sunt exprimate nemulţumiri, solicitări de transparenţă, se impune ca membrii partidului să acorde mai mult timp pentru a vorbi cu oamenii.

"E un duş rece, dar nu închidem obloanele. Vom găsi kerosenul să intrăm în logica de alegeri", a mai declarat Flutur.

El a anunţat că din acest moment începe pregătirea pentru alegeri şi că el este pregătit şi nu ar avea nicio problemă nici dacă alegerile locale ar fi organizate la 1 februarie.

"A valorifica criza, nemulţumirea oamenilor, aşa cum face USL, nu este soluţia. Dialogul este soluţia. Sucevenii ştiu ce s-a făcut în aceşti ani şi că în fiecare zi am încercat să fac şi am făcut ceva bun pentru judeţul acesta" a spus Flutur.

El a mai spus că este sigur că "duşul rece la minus 15, minus 17 grade Celsius" face bine Partidului Democrat Liberal.

"E o realitate românească la care trebuie să te raportezi", a spus prim-vicepreşedintele PDL.

În acelaşi timp, el a atras atenţia USL că se bucură prea repede pentru o prezumtivă victorie în alegeri: "Au mai băut odată şampanie prematur".

Prim-vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, vineri, că este sigur că "duşul rece la minus 15, minus 17 grade Celsius face bine PDL", spunând că "partidul trebuie să înţeleagă că există o rea

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°