Deşi se plâng că stau în frig 7-8 ore pe zi, nu au unde să se încălzească şi îşi cumpără singuri ceaiul fierbinte recomandat de lege, muncitorii care amenajează hipermarketul Dedeman sunt mulţumiţi. Cel mai probabil, le este frică să nu-şi piardă locul de muncă. Legislaţia ambiguă îi ţine la căldură pe patronii lor, care spun că nu sunt obligaţi să le ofere nimic. Nici măcar ceai
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Braşov a demarat în ultimele două zile ample controale privind respectarea măsurilor de desfăşurare a muncii pe timp de temperatură extremă. Întrucât gerul a coborât mercurul în termometre până la -30 de grade Celsius, angajatorii trebuiau să-şi protejeze angajaţii reducându-le programul de muncă, să le ofere ceai fierbinte şi camere speciale în care se pot încălzi. „Întrucât a fost decretat Cod Portocaliu pentru temperaturi scăzute, inspectorii de muncă au controlat 45 de firme care-şi desfăşoară activitatea în condiţii vitrege, în privinţa asigurării condiţiilor prevăzute de legea privind temperaturile extreme. În general, am constatat că patronii respectă aceste condiţii”, a declarat Bogdan Roman, directorul coordonator al ITM Braşov.
7-8 ore de lucrat în frig
Mai toate şantierele verificate marţi erau închise din cauza gerului. În schimb, la Dedeman, unul din hipermarketurile specializate pe bricolaj ce va fi deschis în Stupini, muncitorii îndurau frigul – atât afară, cât şi înăuntru. „Păi e bine, primim ceai, primim de mâncare. Avem mănuşi, dar nu le folosim. Începem programul de la 10.00 şi acum, la 13.00, avem pauză. Când ne este frig, intrăm înăuntru”, explica ieri unul din muncitorii care lucrau afară, la –15, –10 grade Celsius. Odată intraţi înăuntru, am descoperit că senzaţia de căldură e doar temporară. Nu exista niciun sistem de încălzire, mai puţin razele soarelui. Deşi muncitorii declarau că li se oferă ce