Sarmale... In foi de vita, in foi de varza, in foi de stevie fiarta in bors, mici, mijlocii si mari, cu orez, cu arpacas, cu mei, din carne de porc, de miel chiar, nicicum de pui, amenajate in cuiburi, pe straturi, la gramada, in oale de lut, in ceaune, in oale incapatoare, pe aragaz, la cuptor. Posibilitati nesfirsite, bucurii in lant.

Dupa ce a postit crestineste in prima si in ultima saptamina, eroul nostru, sa-i spunem Pascal, a asteptat cu smerenie si cu o usoara unda de impacienta sfinta sarbatoare a Invierii Domnului. In Saptamina Mare, ispitele si nerabdarea au inceput sa creasca pe masura ce drobul de miel, sarmalele, cozonacii, pasca, ouale vopsite in culori ochioase si alte bunatati se adunau vazind cu ochii in frigider si in camara care nu mai tinuse atita amar de mincare de la vremea magica a Craciunului (chiar, nu vi se pare nimic in neregula cu formula „un Craciun magic" ?). Spre bucuria lui Pascal, camara adapostise cu ingaduinta o damigeana burtoasa cu vin alb si racoros, sau cel putin asa stia el de la prietenul de la care isi procurase pretioasa licoare, si doua „torpile" a cite doi litri si jumatate de tuica margelata, vrednica datatoare de bujori invioratori si mereu pregatita sa scufunde in hauri submarinul constiintei omenesti. Se anunta un Paste fericit. In mintea lui Pascal se derula cu viteza luminii scenariul sarbatorilor pascale: „Mergem la slujba de Inviere, luam lumina, venim acasa, intindem masa mare si ne apucam de treaba. Nu putem sta la toata slujba, e prea lunga, dureaza din miez de noapte pina in zori, poate stam la anu'.". Zis si facut. Hristos a inviat din morti, Pascal a luat lumina, a ascultat cu luare aminte (asa i se spusese, „sa luam aminte") cuvintele Evangheliei, a apucat-o repejor spre casa si a prinzit copios in miez de noapte, in cinstea Invierii Mintuitorului. Slujba curgea lin din ecranul televizorului cu diagon