Vicepresedintele CJ Iasi Constantin Adascalitei (PSD), a declarat ca a fost chemat, joi, la sediul DNA Iasi, impreuna cu celalalt vicepresedinte al institutiei, Victor Chirila (PNL), dar ca nu cunoaste motivele pentru care trebuie sa se prezinte in fata procurorilor. Cei doi au anuntat miercuri ca au descoperit in birourile lor camere de luat vederi care ar fi fost instalate fara stirea lor.
"Curios, cei de la DNA Iasi ne-au sunat exact in timp ce discutam cu jurnalistii pe tema camerelor de luat vederi descoperite in birourile noastre. Nu cunoastem motivele. Vom merge cu avocatii, sa vedem daca exista vreun denuntator. Nu stim daca acele camere au fost puse cu stiinta DNA, si nici daca exista vreun mandat pentru asta", a declarat pentru Mediafax vicepresedintele CJ Iasi Constantin Adascalitei.
El a adaugat ca de zece ani de cand a intrat in politica nu a fost acuzat de nicio infractiune. "Nu am mai avut pana acum treaba cu DNA", a mai spus vicepresedintele CJ Iasi.
Surse judiciare au declarat, miercuri, pentru Mediafax ca vicepresedintele CJ Iasi Constantin Adascalitei face obiectul unor verificari ale procurorilor anticoruptie, care au solicitat instantei autorizarea interceptarii ambientale, in acest scop fiind montata aparatura respectiva. Sursele citate au adaugat ca exista autorizatie pentru montarea aparaturii respective.
DNA: Se desfasoara acte premergatoare urmaririi penale privind fapte de coruptie in cazul celor de la CJ Iasi
Directia Nationala Anticoruptie precizeaza, miercuri, ca se fac verificari pentru stabilirea imprejurarilor in care au fost dezvaluite acte procedurale autorizate de judecator in dosarul privind CJ Iasi, in care se fac acte premergatoare urmaririi penale privind suspiciuni de coruptie.
"Ca urmare a informatiilor vehiculate in spatiul public generate de declaratia facuta de v