În ultimii zece ani, preotul a făcut toate demersurile pentru a-şi realiza visul: ridicarea şi sfinţirea bisericii greco-catolice cu hramul „Sfântul Anton" din Baia Mare.
Simion Mesaroş provine dintr-o familie de credincioşi greco-catolici din Baia Mare. „De mic, părinţii mei mi-au insuflat o dragoste imensă faţă de Dumnezeu şi de cele sfinte", mărturiseşte preotul. Băimăreanul a absolvit în anul 1971 Institutul Politehnic din Capitală şi a lucrat până în 1990 ca inginer şi, apoi, ca şef de secţie la cea mai mare turnătorie din Baia Mare. „Nicio clipă însă nu m-am dezis de credinţa mea! Am studiat în clandestinitate Biblia şi, în anul 1973, în urma unui studiu aprofundat, am fost hirotonisit de către părintele Ioan Dragomir", explică inginerul - preot.
Simion Mesaroş îşi aminteşte şi acum de anii în care umbla prin întregul judeţ pentru a organiza întâlniri nocturne cu credincioşii greco-catolici. „După ce am fost hirotonisit, am oficiat pe ascuns liturghii, am spovedit, am cununat şi botezat maramureşeni de pretutindeni", îşi aminteşte preotul.
„Culmea este că sunt turnător cu diplomă!"
Până în 1989, Simion Mesaroş a avut foarte mult de furcă cu Securitatea. „Am fost în permanenţă anchetat de către membrii Securităţii pentru implicarea în mişcarea clandestină a bisericii greco-catolice. Culmea este că, deşi mereu am fost «turnat», eu am diplomă obţinută la facultate de turnător", glumeşte Mesaroş.
Imediat după Revoluţie, a abandonat meseria de inginer şi s-a dedicat în exclusivitate bisericii greco-catolice. Timp de zece ani, a fost rectorul Institutului de Teologie „Alexandru Rusu" din Baia Mare. „A fost o experienţă extraordinară aceea de a da mai departe viitorilor preoţi cunoştinţele mele. Însă, începând cu anul 2000, m-am dedicat exclusiv realizării celui mai ambiţios vis al meu: ridicarea bisericii greco-cat