Gheorghe Hagi, cel mai valoros fotbalist român al tuturor timpurilor, împlineşte marţi, 5 februarie, vârsta de 48 ani. „Regele“ a plecat cu echipa sa FC Viitorul la un stagiu de pregătire în Antalya, de unde se întoarce miercuri.
Hagi s-a născut la 5 februarie 1965 la Săcele, o comună situată la 40 kilometri de Constanţa, dincolo de Corbu. A copilărit aici, apoi familia sa s-a mutat la Constanţa.
Gică a învăţat la Şcoala nr. 23 de lângă Academia Navală Mircea cel Bătrân. Avea 10 ani când a început să practice fotbalul, la echipa de juniori Farul Constanţa. Talentul său ieşit din comun l-a adus, la doar 17 ani, în Divizia A. Avea să devină cel mai bun marcator din istoria fotbalului, Maradona al României.
Când s-a retras din fotbal, Gică s-a apucat de afaceri. A cumpărat hotelul Bucureşti din staţiunea Mamaia, pe care l-a renovat şi l-a modernizat aducându-l la categoria de 4 stele. Hotelul a fost botezat Iaki, după primele silabe ale numelor copiilor lui: Ianis şi Kira.
În semn de respect pentru cel mai bun produs al şcolii de fotbal de la Farul, stadionul a fost denumit „Gheorghe Hagi“, dar câţiva ani mai târziu, onoarea făcută i-a fost anulată. Supăraţi că Hagi a preluat banca tehnică a echipei Poli Timişoara, ultraşii de la malul mării au cerut patronului de la Farul revenirea stadionului la denumirea Farul.
Hagi a început să îşi clădească propria echpă de fotbal. Pe un teren cumpărat la Ovidiu, la 10 kilometri de Constanţa, Regele a construit o academie de fotbal şi a înfiinţat echipa FC Viitorul Constanţa. În doar 2 ani, Viitorul a promovat în Liga I.
Iar planurile lui Hagi nu se opresc aici. El îşi mai ridică un complex turistic pe malul Lacului Siutghiol, lângă baza nautică Ceronav.
Adept al stilului grandios, Gică Hagi şi-a făcut o casă monumentală pe malul mării, dar a locuit puţin în ea. Vila a fost vândută Consula