Adolescenta îi vizita des pe bătrâni, iar acestora nici prin cap nu le-a trecut că nepoata lor i-ar putea lăsa fără brăţările, inelele şi lănţişoarele pe care ei care le păstrau cu grijă într-o casetă.
Când a văzut că i-au dispărut toate bijuteriile, bunicul fetei s-a dus ieri la Poliţie. Acesta le-a spus oamenilor legii că, în perioada 8 ianuarie-5 februarie, i s-au furat dintr-o casetă, aflată într-o cameră a locuinţei sale, mai multe bijuterii din aur, în valoare totală de 10.000 de lei. După numai câteva ore de la sesizare, poliţiştii au aflat şi cine este hoţul, nimeni altcineva decât nepoata bătrânilor, în vârstă de 19 ani.
„Polițiștii au stabilit că eleva venea des în vizită la bunici și, profitând de neatenția lor, a sustras în mai multe rânduri bijuteriile din caseta respectivă. Polițiștii au reușit recuperarea de la elevă a unei brăţare și unui inel,r estul bijuteriilor fiind valorificate de aceasta la două magazine de profil de pe raza municipiului Braşov, iar banii obţinuţi, 5.000 lei, i-a cheltuit în scop personal", a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz cu eleva în stare de libertate.