Domnul Băsescu Traian a simţit ce înseamnă să ai vecini mari. De la fiecare înveţi câte ceva. Ieri noapte, dl Băsescu a dormit gard în gard cu Vladimir Putin. Reşedinţa Ţarului a fost Vila Lac 1, vecină cu reşedinţa preşedintelui român de pe malul Herăstrăului. Credeţi că cei doi şefi de stat s-au pus pe somn imediat după ce au venit de la cina-surpriză de la Hilton? ● Dan Constantin
Editorialele zilei
● Ion Cristoiu:Călătorie prin Deltă ● Tudor Octavian:Iar calul n-a păţit nimic ● Valentin Stan:Natură moartă cu aceeaşi proşti la vârf
Domnul Băsescu Traian a simţit ce înseamnă să ai vecini mari. De la fiecare înveţi câte ceva. Ieri noapte, dl Băsescu a dormit gard în gard cu Vladimir Putin. Reşedinţa Ţarului a fost Vila Lac 1, vecină cu reşedinţa preşedintelui român de pe malul Herăstrăului. Credeţi că cei doi şefi de stat s-au pus pe somn imediat după ce au venit de la cina-surpriză de la Hilton?
Chiar dacă vor fi dezminţiri reciproce, dl Băsescu a avut şansa să zgârâie cu gheruţele la poarta lui Putin după procedeul pe care îl cunoaşte. Masa de la Hilton, unde familia Băsescu a fost pe post de gazdă pentru familia Bush şi familia şefului NATO, a avut un tacâm în plus rezervat pentru Putin. Având exerciţiul unei vieţi petrecute prin cârciumi, dl Băsescu se simţea ca peştele în apă. El a promovat atât de firesc pe scara ierarhiei de la bombele din port la Cireşica din Neptun, apoi la Golden Blitz, fiind la Hilton în măsură să le explice convivilor, cel mai calificat, cum se rezolvă marile probleme ale omenirii la un şpriţ.
Preşedintele României şi-a trăit seara lui de glorie la masa de la Hilton, chiar şi aceasta fiindu-i suficientă pentru a intra în istorie.
Fiind aşezat la masa bogaţilor şi toată suflarea românească văzându-l cum stătea la bancuri cu cei mai puternici oameni ai lumii, aşteptăril