Doi cercetători pasionaţi de la Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Nicolae Merişanu şi Dan Taloş, au iniţiat un demers admirabil: recuperarea textelor publicate de Virgil Ierunca, în Franţa, de-a lungul unei treimi de veac (1957-1989), sub pălăria rubricii „Antologia ruşinii”. A rezultat o carte-document: „Antologia ruşinii după Virgil Ierunca” (Editura Humanitas, 2009). Între coperţile sale este consemnată contribuţia intelectualilor din zona culturii la slăvirea comunismului şi la neruşinatul cult al personalităţii Conducătorilor.

Cartea este atât de savuroasă, încât merită mai mult decât o apariţie în rubrica de faţă. Să nu vă mire, aşadar, că vom reveni. Pentru început, să ne delectăm cu versurile unui proaspăt europarlamentar: Corneliu Vadim Tudor. O demonstraţie profesionistă de mâncat rahat, de ziua Coanei Leana, în revista „Săptămâna“ (6 ianuarie 1984):

„E Elena Ceauşescu

Suflet nobil şi vibrant

Mamă bună, om politic

Şi prestigios savant.

Ea slujeşte cu credinţă

Drumul ţării triumfal

Şi întreaga ei fiinţă

E un zbor spre ideal.

Înţeleaptă-i este fapta

Năzuind spre viitor

Tot cu cinste stă în dreapta

Marelui conducător.“

Credeţi, cumva, că după asta s-a potolit? Da’ de unde: abia prinsese gustul! În acelaşi an, la 20 de zile distanţă (26 ianuarie 1984), Vadim l-a pupat în fund şi pe Ăl Bătrân, să nu se supere că o ventilează doar pe Savantă.

„Şi dacă Pomul Vieţii noastre rodeşte-n Pace şi Dreptate

Şi liberi ne lucrăm moşia, şi româneşte mai vorbim,

Ei, bine, toate laolaltă vor fi de-a pururi datorate

Lui Nicolae Ceauşescu, Eroul Patriei sublim!“

Nu vă îndepărtaţi, vom reveni! Show-ul abia începe. Iar cartea are 560 de pagini!