Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sighişoara îmbracă haine medievale

Publicat in Adevarul, miercuri 22 iulie 2009 ·

Festivalul, care se desfăşoară în fiecare an în acest oraş, reuneşte timp de trei zile spectacole de teatru, concerte, parade cu personaje medievale, ateliere de artă. Zeci de invitaţi din România, Cehia, Spania, Suedia sau Anglia vor lua parte, în perioada 24-26 iulie, la Festivalul Medieval Sighişoara 2009. Cea de-a XVII-a ediţie a evenimentului debutează vineri, la ora 17.00, cu o paradă, urmând traseul: centrul oraşului Sighişoara – Piaţa Cetăţii. Vor participa cavaleri, domniţe, stegari, toboşari, circari, actori, cântăreţi. Va urma, în Piaţa Cetăţii, de la ora 18.30, un spectacol al stegarilor Taborsti Kupci din Cehia.

Programul serii mai cuprinde un miniconcert de muzică medievală, susţinut de trupa „Huniadi Cantores“ din Hunedoara. În Tabăra Cavalerilor va avea loc, de la ora 22.30, un spectacol al trupei „Vali Vasilescu“ din Bucureşti, în care se vor întrece cavaleri călare.

În Piaţa Răţuştelor, compania LuMiOlar propune un atelier de confecţionat şi mânuit păpuşi tradiţionale. Sâmbătă este o altă zi plină. În Piaţa Cetăţii, de la ora 13.00, trupa Raiceiros va susţine un concert de muzică medievală din Galicia, Spania. Cimpoierii din Transilvania vor oferi un concert de tulnice, tobe şi cimpoaie, Sandrini şi Leone - un spectacol de iluzionism şi echilibristică, iar Shannon şi Irish Way din Bucureşti au pregătit muzică şi dansuri irlandeze.

Concert cu piese din „Stăpânul Inelelor“

Din programul festivalului medieval nu vor lipsi spectacolele de teatru în stradă  Foto: Mediafax

Cunoscuta soprană suedeză Sofia Kallgren va fi cap de afiş la Festivalul Sighişoara Medievală din acest an. Ea va susţine sâmbătă, în Piaţa Cetăţii, începând cu ora 20.30, un concert cu piese celebre din filme precum „Gladiatorul“, „Stăpânul Inelelor“ sau „Titanic“.

Din programul Festivalului Sighiş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 42 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

FOTO: Bucureștenii se vor putea plimba gratuit cu barca, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

Wall-Street.ro acum 18 minute
Veste bună pentru bucureșteni: Duminică, în ziua de Paște, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcațiuni sunt puse la dispoziție de Primăria Sectorului 6, între orel

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 18 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°