Preţurile solicitate de proprietarii locuinţelor din principalele şase oraşe din România s-au redus în medie cu 1% în iulie, faţă de iunie, cea mai mare depreciere, de 3,2%, fiind înregistrată în Braşov, potrivit datelor imobiliare.ro, citat de Mediafax.
Valoarea Indicelui naţional imobiliare.ro pentru iulie a fost de 1.151 euro/metru pătrat util, în scădere cu 12 euro/mp util faţă de luna precedentă, se arată într-un comunicat al portalului imobiliare.ro.
Diferenţa faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când Indicele imobiliare.ro indica o valoare de 1.225 euro/mp, este de 6%, iar în comparaţie cu perioada de vârf a pieţei imobiliare locale, începutul anului 2008, se remarcă o scădere de aproape 45%.
"Chiar dacă şi în iulie, preţurile au confirmat evoluţia înregistrată în lunile anterioare, fiind atinse noi praguri minime la diferite categorii de apartamente în majoritatea oraşelor analizate, ritmul de scădere a fost mai puţin spectaculos. De altfel, ultima săptămână a intervalului a adus o uşoară revigorare a preţului în majoritatea oraşelor din ţară", arată sursa citată.
Portalul publică lunar un indice imobiliar care măsoară evoluţia preţurilor locuinţelor din cele mai importante şase oraşe din ţară, inclusiv Bucureşti, pe baza anunţurilor listate de proprietari pe site-ul imobiliare.ro.
"Analizând principalii factori care influenţează preţurile apartamentelor, puterea de cumpărare, raportul dintre cerere şi ofertă, situaţia macroeconomică în ansamblul ei, starea de încredere a clienţilor, precum şi evoluţia din ultimele luni, în mod firesc suntem tentaţi să mizăm în continuare pe reduceri de preţuri. Totuşi, în ultima săptămână, am avut creşteri cuprinse între 0,2 şi 0,5% în patru din cele şase oraşe analizate", a declarat, în comunicat, directorul general al imobiliare.ro, Adrian Erimescu.
Analiza pe oraşe arată că în luna iuli