Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criză după gratii la Puşcăria Timişoara: au scăzut cu 30% încasările din munca deţinuţilor

Publicat in Adevarul, luni 18 ianuarie 2010 ·

Firmele de construcţii nu mai închiriază puşcăriaşi cu ziua, deşi deţinuţii lucrează de două ori mai ieftin decât muncitorii liberi.

Recesiunea i-a ajuns până şi pe deţinuţii care îşi ispăşesc pedeapsa în Penitenciarul Timişoara. Peste 200 dintre cei 1.000 de puşcăriaşi au fost scoşi la muncă în interesul puşcăriei, în 2009, dar încasările penitenciarului au scăzut cu 30 la sută în 2009 faţă de 2008, pentru că firmele nu mai solicită ajutorul deţinuţilor.

Faţă de anii trecuţi, numărul lucrărilor la care participă deţinuţii de la Penitenciarul Timişoara a scăzut. „Mulţi dintre agenţii economici fie au dispărut, fie au scăzut lucrările. Cele mai mari probleme sunt în construcţii. Dar mă străduiesc să menţin tendinţa anilor trecuţi”, a spus Georgică Alexeev, directorul Penitenciarului Timişoara.

Ofertă de criză

Penitenciarul Timişoara vine cu o ofertă de recesiune pe piaţa forţei de muncă. Vor putea profita de forţă de muncă de la închisoare, la preţuri avantajoase, nu doar firmele, ci şi persoanele fizice. „Preţurile se negociază, însă, spre deosebire de contractele cu firme, banii se plătesc anticipat. Avantajul e că se poate ajunge la preţuri mai mici decât la firme”, a spus Alexeev.

Din salariul negociat cu beneficiarul muncii, deţinuţii primesc doar 30 la sută, restul de bani urmând să ajungă la bugetul penitenciarelor. „Zece la sută din banii primiţi intră într-un cont al deţinutului, iar restul de 20 de procente se poate cheltui pentru diferite cumpărături. Ei mai pot trimite bani familiei”, a explicat Alexeev. De asemenea, la trei sau patru zile lucrate, în funcţie de dificultatea muncii, deţinuţii îşi pot reduce pedeapsa cu o zi.

Încasări mari la buticul puşcăriei

Puşcăriaşii au cheltuit peste 2,7 milioane de lei anul trecut pentru a-şi cumpăra alimente de la buticul din incinta puşcăriei, fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 31 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 30 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Surpriză imensă la Miami: Lando Norris a câştigat a şasea etapă a sezonului de Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?"

News.ro acum 7 ore
Lando Norris (McLaren) a produs o surpriză mare duminică seară în Formula 1, el câştigând Miami Grand Prix, a şasea etapă a sezonului. Pentru britanic este primul succes în Formula 1. "Era timpul, nu-i aşa?! Ce cursă. Aşteptam de mult timp. În sfârş

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Hamas anunţă că ultimele negocieri pentru încetarea focului s-au încheiat. Israelul promite o operaţiune militară în "viitorul foarte apropiat"

News.ro acum 9 ore
Ultima rundă de negocieri pentru încetarea focului în Gaza s-a încheiat la Cairo după "discuţii aprofundate şi serioase", a anunţat duminică gruparea militantă Hamas, reiterând cereri cheie pe care Israelul le-a respins din nou. După primele semne d

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°