Multe li s-au promis ţăranilor-soldaţi în timpul "marelui război". Abia după "Marea Unire", politicienii români au înfăptuit concomitent reformele agrară şi electorală. Noile legi s-au aplicat în toate provinciile României Mari. Erau însă mai prejos de promisiuni şi aşteptări.
La 1 decembrie 1918, prin unirea cu Ardealul, se consfinţea apariţia "României dodoloaţe", cu un teritoriu şi o populaţie duble faţă de perioada antebelică şi indicii economici s-au îmbunătăţit prin cooptarea oraşelor transilvănene. Clasa politică românească a decis împroprietărirea ţăranilor şi acordarea dreptului de vot indiferent de ţinutul istoric de provenienţă. Întortocheate au fost însă căile realizării reformelor!
FĂGĂDUIALA LUI VODĂ
La sud şi est de Carpaţi, "chestiunea ţărănească" agitase spiritele încă de la 1907, când ţăranii declanşaseră răscoala. Intenţii pentru îmbunătăţirea situaţiei economico-politice a ţărănimii au existat abia în preajma începerii războiului (1914). Din primăvara lui 1917, însuşi Regele Ferdinand şi-a pus obrazul pentru îmbunătăţirea vieţii ţăranilor. "Vouă, fiilor de ţărani, vă spun eu, regele vostru, că pe lângă răsplata cea mare a izbândei aţi câştigat totdeodată dreptul de a stăpâni într-o măsură mai largă pământul pe care v-aţi luptat, a promis atunci vodă, la Răcăciuni, în prezenţa generalului Averescu. Vi se va da şi o largă participare la treburile politice." Se va fi gândit oare suveranul, în acele momente grele, că va deveni "Regele tuturor românilor"?
Încă de atunci s-au stabilit şi principiile împroprietării. Domeniile Coroanei urmau să cedeze primele loturi agricole, apoi, de nevoie, latifundiarii stabiliţi în străinătate şi "supuşii" străini. Sub incidenţa legii intrau terenurile mai mari de 500 ha, cu plata despăgubirii proprietarilor. Normele stabilite în 1917 s-au aplicat întocmai, la sfârşitul răzb