Vreţi să ieşiţi sâmbătă seară într-un bar, dar nu ştiţi ce local să alegeţi? Noua reţea de socializare Foursquare.com vă ajută să aflaţi în ce bar sunt prietenii dumneavoastră şi ce recomandări vă fac în ceea ce priveşte mâncarea sau diferitele tipuri de băuturi pe care le-au încercat. În plus, puteţi vedea galeria de imagini a localului şi să decideţi dacă vreţi să mergeţi în acelaşi loc.
Foursquare, în fapt o aplicaţie pentru telefoane mobile, este o reţea socială care le permite utilizatorilor înregistraţi să se conecteze cu prietenii şi să-şi actualizeze coordonatele locului în care se află. Puteţi câştiga puncte şi insigne de merit dacă mergeţi în mai multe baruri, dacă vizitaţi expoziţii de artă sau când vă întâlniţi cu alţi prieteni din reţeaua Foursquare şi postaţi pe contul dumneavoastră locul în care vă aflaţi.
Facebook şi Twitter încearcă să ţină pasul
În prezent, reţeaua Foursquare are 500.000 de utilizatori şi este considerată de tehnocraţi noul Facebook. Serviciul a fost creat de Dennis Crowley şi Selvadurai Naveen, care au fondat anterior un proiect similar, Dodgeball, pe care Google l-a cumpărat în 2005 şi l-a închis în 2009, pentru că la acea vreme serviciul de GPS de pe telefoanele mobile nu funcţiona la fel de bine ca în prezent.
Succesul reţelei Foursquare i-a determinat pe tehnicienii reţelelor Facebook şi Twitter să se gândească la dezvoltarea unor opţiuni bazate pe locali-zare pentru site-urile lor. Ca urmare, reţeaua socială Gowalla a câştigat mulţi fani în ultima perioadă deoarece are un sistem de localizare mult mai greu de păcălit.
16 titluri de „primar"
Foursquare este singura reţea care acordă insigne de merit şi premii virtuale felurite, foarte atractive pentru utilizatori. De exemplu, americanca Paddy Johnson, care deţine un blog de artă, a obţinut titlul de „primar" pentru 16 lo