Primarul Clujului, Emil Boc, a fost prezent, marţi, 8 ianuarie, la inaugurarea unui Centru de Servicii Suport Afaceri al Grupului E.ON, unde a salutat iniţiativa investitorului de a crea noi locuri de muncă în Cluj-Napoca, însă nu s-a putut abţine să nu amintească de micile probleme avute cu E.ON.Gaz în trecut.
„Voi fi simplu şi direct. Salut iniţiativa E.ON din Cluj-Napoca care aduce peste 500 de locuri de muncă în oraşul nostru. Această iniţiativă confirmă statutul Clujului ca şi centru de dezvoltare al Transilvaniei şi confirmă avantajele competitive pe care oraşul nostru îl are prin prezenţa universităţilor şi, implicit, prin prezenţa unei forţe de muncă bine pregătite şi calificate.
Prin această investiţie, E.ON deschide poarta spre alţi investitori având în vedere prestigiul şi performanţa grupului în Europa şi în lume“, a declarat Emil Boc, primarul Clujului, la inaugurarea centrului de afaceri.
Edilul a mai amintit că administraţia locală are o colaborare bună cu grupul E.ON.
„Suntem parteneri într-un proiect de modernizare în muncipiul Cluj-Napoca şi chiar dacă relaţia noastră poate fi descrisă ca o dragoste cu năbădăi în sensul că, de multe ori, au apărut diverse probleme, însă important este că am găsit şi vom găsi soluţii pentru ca infrastructura să se modernizeze şi să putem oferi servicii de calitate pentru cetăţenii noştri“, a mai spus Boc.