Banca Naţională a României pune, de miercuri, în circulaţie 500 de monede din argint dedicate Timişoarei, primul oraş din Europa continentală iluminat electric Anul acesta se împlinesc 125 de ani de când s-au aprins becurile pe străzile oraşului de pe Bega. Aversul monedelor prezintă în partea stângă valoarea nominală (10 lei), un felinar de epocă pentru iluminatul stradal, inscripţia „România”, anul, şi stema ţării. În partea dreaptă apar imaginile câtorva clădiri şi monumente reprezentative din Timişoara: Domul romano-catolic, un fragment din monumentul Sfintei Treimi, statuia Fecioarei Maria, Opera română, Catedrala ortodoxă, Muzeul Banatului şi podul „Mitropolit Şaguna” de peste râul Bega.
Reversul medaliei prezintă inscripţia, în arc de cerc, pe patru rânduri „Timişoara – primul oraş European iluminat electric”, şi imagini reprezentând centrala hidroelectrică de pe râul Bega, un grup de trei generatoare de curent electric şi clădirea primei centrale electrice din Timişoara, iar în partea de jos, e notat anul 1884, în care s-a întâmplat premiera continentală.
Preţ: 170 de lei bucata
Monedele, cu o valoare nominală de 10 lei, de formă rotundă cu marginea zimţată, cu 37 de milimetri diametru şi 31,103 grame greutate, au scop numismatic şi se vor vinde la preţul de 170 de lei bucata. Preţul nu include TVA şi nici contravaloarea casetelor în care vor fi prezentate, precizează BNR.
Acestea vor fi puse în circulaţie prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR. Ambalate în capsule de plastic transparent, acestea vor fi însoţite de broşuri de prezentare în română, engleză şi franceză, şi certificatul de autenticitate semnat de guvernatorul BNR şi casierului central.