Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Martorii Poliţiei, puşi la colţ de şoferi

Publicat in Adevarul, duminică 15 noiembrie 2009 ·

Conducătorii auto nu cred că voluntarii folosiţi ca martori asistenţi pot rămâne imparţiali

Una dintre interceptările telefonice din dosarul de corupţie „Rutiera“ dovedeşte că „ajutorii de şerif“ se bucură de protecţia agenţilor chiar dacă încalcă legea.

Practica voluntarului Poliţiei folosit pe post de martor asistent în acţiunile pe linie rutieră îi revoltă pe conducătorii auto din Iaşi. Aceştia sunt convinşi că voluntarul îşi poate păstra foarte greu obiectivitatea în cazul unui proces, mai ales dacă se simte „obligat“ să-i ţină partea poliţistului.

„Nu aprob această practică“

„Chiar nu mi se pare normal ca un voluntar să fie şi martor şi să-şi dea semnătura. Faptul că Poliţia justifică folosirea lor pentru a-şi acoperi spatele, asta nu înseamnă că nu se mai fac abuzuri de uniformă“, este de părere Sebastian, taximetrist în Iaşi.

Şoferii se tem cel mai mult de faptul că voluntarului i se poate cere, în baza unei relaţii de prietenie cu omul legii, să declare ce doreşte cel din urmă. „Nu aprob această practică. Trebuie să avem garanţia că martorul rămâne imparţial. Peste un martor voluntar vor plana mereu suspiciunile“, spune Relu Rotariu, taximetrist. În schimb, conducătorii auto sunt de acord că Poliţia trebuie ajutată, dar nu numai de voluntari, ci de toţi cetăţenii care sesizează o infracţiune. „Poliţia trebuie ajutată, fără discuţie. Chiar şi situaţia când voluntarul e folosit ca martor poate fi acceptată atâta timp cât ni se oferă garanţia că acel martor este imparţial. Din păcate, nu cred că poate să aibă cineva încredere totală în el“, spune şi Petru Chiţu, şofer.

Martorul Poliţiei,

în dosarul „Rutiera“

O interceptare telefonică vine să confirme temerea conducătorilor auto din Iaşi faţă de corectitudinea unor martori voluntari ai Poliţiei. Potrivit procurorilor Curţii de Ap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 4 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 4 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 4 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 4 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 4 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 3 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 3 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 5 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°