...Luni seara m-a cuprins un dor nestăvilit de tatăl meu. Aş fi vrut să coboare de acolo din Ceruri, de unde o fi fiind, să mă privească drept în ochi ca atunci când aveam nouă ani şi să-mi spună dur şi tandru în acelaşi timp: „Capul sus, să nu te văd că boceşti pentru aşa un fleac. Eşti fata tatei, fata tatei e puternică, nu plânge!“.
Când aveam nouă ani m-am bătut cu un coleg de clasă. Mai exact, l-am bătut măr. Pentru că a numit-o cu cuvinte urâte şi a lovit-o pe o colegă ce era cu un cap mai mică decât cel mai scund copil din clasă. Un vecin care a urmărit scena i-a povestit totul lui taică-meu - că vezi, Doamne, ce faptă urâtă am făcut, sunt fată, cum să mă încaier cu băieţii!
Seara, taică-meu a adus vorba despre asta, m-a luat la întrebări, eu negam totul, dar când, într-un târziu, am recunoscut, cu lacrimile şiroindu-mi pe obraji, ce am făcut, mi-a zis: „Bravo, fata tatei! Băieţii doar se cred mai puternici. Să nu te laşi niciodată! Au şi ei câte un cocoşel şi se dau cocoşi. Iar dacă îţi face vreunul vreodată vreun rău, îi sucesc gâtul!“.
Am încercat toată viaţa să-i urmez sfatul. Adică să merg până în pânzele albe, dacă ştiu că am dreptate, să nu mă las, să dau cu parul dacă epuizam argumentele şi eram sigură că asta merită cel pe care îl pocneam. Mi-am propus să fiu puternică, să nu-l dezamăgesc pe tata, mai ales că, de aproape 30 de ani, nu mai poate veni oricât l-aş chema să vină „să-i sucească gâtul“ cuiva.
... Luni seara m-a cuprins un dor nestăvilit de tatăl meu. Aş fi vrut să coboare de acolo din Ceruri, de unde o fi fiind, să mă privească drept în ochi ca atunci când aveam nouă ani şi să-mi spună dur şi tandru în acelaşi timp: „Capul sus, să nu te văd că boceşti pentru aşa un fleac. Eşti fata tatei, fata tatei e puternică, nu plânge!“. Aş fi vrut să-i simt umărul, să-mi ia capul în palmele lui enorme şi să mă întrebe, ma
