Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Focşani: 3000 de firme s-au născut în plină criză

Publicat in Adevarul, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

În anul 2009, în Vrancea s-au înfiinţat de trei ori mai multe societăţi decât au dispărut.Închiderea unor firme pe fondul recesiunii nu a însemnat şi declinul economiei vrâncene. Multe firme au „murit" pentru că nu au respectat rigorile economiei de piaţă.

Una dintre persoanele care a decis să-şi deschidă o nouă afacere în anul 2009 este şi Valentin Peşterău.

Împreună cu fratele său, focşăneanul intenţionează să-şi cumpere câteva maşini pentru transport ciment vrac.

„Firma am înfiinţat-o în iunie, însă nu am avut până acum activitate din cauză că asociatului german cu care vorbisem i-au căzut contractele cu firma de ciment de la Bicaz. Sper să-şi revină piaţa să putem pune pe picioare afacerea", ne-a declarat Valentin Peşterău.

În afaceri e ca în viaţă: unii mor, alţii se nasc

Aşa cum reiese dintr-o statistică a Direcţiei de Finanţe Publice Vrancea (DGFP), în anul de graţie 2009 s-au înfiinţat aproximativ 3.100 de firme noi, triplu decât au dispărut din cauza recesiunii.

Este de menţionat că doar 10% din numărul firmelor noi au fost înfiinţate ca Persoane Fizice Autorizate (PFA).

„Dacă la data de 31 decembrie 2008 în baza noastră de date figurau aproximativ 20.000 de agenţi economici, persoane fizice şi persoane juridice, la 30 noiembrie 2009 numărul acestora a crescut la 23.000. Când spunem agenţi economici ne referim şi la organizaţiile non-profit, asociaţii sau fundaţii, însă numărul acestora nu este semnificativ", ne-a declarat Constantin Grigorică, directorul DGFP Vrancea.

Potrivit oficialului de la Finanţe, mulţi dintre cei care au decis să-şi deschidă o afacere pe timp de criză „au speculat" o anumită oportunitate, acest lucru însemnând atât accesarea unor fonduri europene, fie dezvoltarea unei idei de afaceri de perspectivă.

„E o mişcare firească. Aşa cum unii dispar, alţii se nasc. Nu toată lumea dovedeş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 35 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 34 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 3 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum o ora
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cuplu de români arestat după ce și-au maltratat și violat menajera, în Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cuplu de români a fost arestat în Italia după ce au maltrat-o și violat-o pe badanta lor moldoveancă, agresiunile sexuale fiind filmate cu telefonul de soție. Doi români, soț și soție, în vârstă de 41 ani, respectiv 37 de ani, a fost arestat în C

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

15°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°