În viaţa multor milioane de români, ziua de mâine nu aduce nimic nou şi nimic bun. Oamenii vieţuiesc pur şi simplu, iar dacă au sperat cândva la ceva, speranţa a devenit tot mai confuză, singurul lucru clar rămânând acela că ziua de mâine nu aduce nimic nou şi nimic bun.
Neavând alt ţel decât pâinea zilnică, milioane de oameni din această ţară fără direcţie dezvoltă doar un discernământ social de supravieţuire. Tot ce se întâmplă altfel decât în traiul lor imediat, lipsit de mari bucurii şi în care mai toate surprizele sunt rele, e bun.
Televiziunea lui Dan Diaconescu pentru aceşti oameni nu e doar bună. E cea mai bună. Şi e cea mai bună, fiindcă e singura care prezintă, ca pe nişte spectacole naţionale importante, întâmplările şi incidentele lumii mici şi banale în care-şi duc zilele: certuri în familie, silnicii de tot felul, înmormântări şi nunţi, petreceri cu ce dă Dumnezeu pe masă şi în casă, iar de multe ori şi abjecţia omenească în manifestările ei criminale. Cine-l condamnă pe Dan Diaconescu pentru televiziunea pe care o face, socotindu-l un cinic şi un frustrat care pentru bani îşi vinde şi sufletul, n-are dimensiunea fenomenului. Nu realizează cât de îngust şi vulnerabil e în România discernământul social de supravieţuire.
Lumea care trăieşte cu puţin percepe programele mai îngrijite ale altor televiziuni cu indiferenţă. Tot ce nu-i ca la Dan Diaconescu e mai mult decât neinteresant; e împotriva omului simplu. Cum să nu transmită televiziunile scandaluri, când scandalul e însăşi raţiunea de a exista a sute de mii de amărâţi? Sărăcia nu e niciunde sub semnul liniştii şi al resemnării. Sărăcia e activă, e o tensiune la nesfârşit şi o cauză permanentă de conflict. Publicul lui Dan Diaconescu nu e într-atât de filozof, încât să se socotească vinovat pentru viaţa pe care o duce. Vinovaţi sunt mereu alţii, iar scandalul e
