Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Note de la judecător

Publicat in Adevarul, luni 9 august 2010 · ·

O elevă din Timiş se judecă cu o profesoară pentru un an din viaţă: a fost lăsată repetentă fără justificare şi obligată să reia clasa a IX-a. Atunci când sistemul de învăţământ pare să se fi întors împotriva lor, tinerii caută dreptatea în sala de judecată.

Bianca Voicu, de 16 ani, elevă a Colegiului Naţional „Iulia Haşdeu" din Lugoj, a dat-o în judecată pe fosta directoare a instituţiei pentru abuz în serviciu. Eleva susţine că a fost nevoită să repete primul an de liceu, după ce a fost lăsată repetentă ilegal şi fără drept de apel, în 2009.

„Nu am primit acasă niciun document prin care familia să fie înştiinţată. Liceul nu are un document prin care să dovedească faptul că m-au lăsat repetentă, cum cere legislaţia", povesteşte fata.

Sancţiuni şi procese

Adolescenta susţine că nu a fost exmatriculată, ci declarată direct repetentă, fără să primească sancţiuni graduale, în timpul anului, cum precizează legislaţia. Cu ajutorul părinţilor, tânăra a dat-o în judecată pentru abuz în serviciu pe Letiţia Fedorca, diriginta sa, care, în 2009, era şi director al liceului. Procesul este pe rolul Judecătoriei Lugoj.

Un alt caz este cel al Loredanei Simedre (27 ani), care a câştigat, în primă instanţă, un proces cu Academia de Studii Economice din Bucureşti. Loredana, studentă cu 10 pe linie, a obţinut la trei examene note de 6, 7 şi 9. Tânăra a cerut să i se recorecteze lucrările, ştiind că trebuia să ia note mai mari.

„Am făcut şi cerere la secretariat, în termen, dar decanul, după cum a declarat şi la proces, a considerat că nu trebuie să-mi răspundă la solicitare în niciun fel", arată Loredana. Ea a acţionat ASE-ul în judecată, precum şi pe cei trei profesori care au refuzat recorectarea lucrărilor din sesiune, respectiv pe Alexandra Horobeţ, pe Ion Năftănăilă şi pe nepotul acestuia, şi el profesor la acelaşi master, Ionel Năftănăilă. Inst

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 22 minute
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

O femeie din Vaslui a fost lovită mortal de o mașină în noaptea de Înviere, în drum spre biserică

Ziare.com acum o ora
Femeia în vârstă de 85 de ani a murit, în noaptea de Înviere, după ce a fost lovită de o mașină pe drum spre biserică. Aceasta mergea la slujba de Înviere în localitatea vasluiană Vulturești. Accidentul a avut loc înainte de miezul nopţii, în locali

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°