Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lideri din lumea întreagă, aşteptaţi la funeraliile lui Nelson Mandela

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 6 decembrie 2013 ·

Africa de Sud aşteaptă să primească şefi de stat din lumea întreagă, săptămâna viitoare, la Johannesburg şi Pretoria, pentru o serie de omagii dedicate lui Nelson Mandela, care va fi înmormântat în satul său, Qunu, duminică, 15 decembrie. "Trebuie să lucrăm împreună pentru a organiza cele mai demne funeralii acestui fiu excepţional al ţării şi părinte al tinerei noastre naţiuni", a subliniat vineri preşedintele Jacob Zuma. "Vom organiza funeralii naţionale pentru fostul preşedinte Nelson Mandela, el va fi înhumat la 15 decembrie la Qunu, în provincia Eastern Cape", a adăugat el, fără să precizeze dacă înmormântarea va avea loc într-un cadru intim, aşa cum şi-a dorit fostul preşedinte sud-african, sau dacă vor fi invitaţi demnitari internaţionali.

Nelson Mandela şi-a anunţat de mai multe ori dorinţa de a fi îngropat, alături de părinţi şi de trei copii ai săi, la Qunu, satul în care şi-a petrecut copilăria. Funeraliile de stat vor fi organizate în trei locuri, şi anume la Guvern, la sediul ANC (partidul aflat la putere din care provine fostul preşedinte) şi la Biserica Metodistă (de care aparţine familia Mandela). Jacob Zuma a decretat o "săptămână naţională de doliu", care va începe duminică, 8 decembrie, cu o "zi naţională de rugăciune şi reflecţie". Toate comunităţile religioase au fost îndemnate să organizeze rugăciuni " pe baze ecumenice şi interreligioase", a anunţat Vukile Mehana, capelanul general al ANC.

O ceremonie va avea loc la 10 decembrie pe stadionul Soccer City din Soweto, în apropiere de Johannesburg, unde Mandela, foarte slăbit, a apărut pentru ultima dată în public în cadrul finalei Cupei Mondiale la Fotbal din 2010. Ulterior, trupul neînsufleţit al lui Mandela va fi expus la Union Buildings, sediul Preşedinţiei, la Pretoria, în perioada 11-13 decembrie, pentru ca oficiali şi persoane obişnuite să poată veni să-i aducă un ultim oma

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 13 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 28 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 34 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 41 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°