„Vecerniile siciliene“
de Steven Runciman, Editura Nemira
Steven Runciman (1903-2000) este un istoric englez cu ascendență nobiliară, nepot al lui Lord Runciman, armator de corăbii, fiu al lui Walter Runciman, membru în cabinetul ministerial Asquith (1908-1916). Ca parlamentari liberali, părinții săi au fost primul cuplu ales în Camera Comunelor. Nu aș fi insista cu o prezentare de acet tip, însă cazul lui Sir Steven Runciman este revelator pentru pasiunea sa pentru istorie, căreia i s-a dedicat toată viața, deși nu a profesat decât o scurtă perioadă. Însă, moștenirea părinților săi, inclusiv intelectuală, i-a permis să se dedice liber de orice constrângeri acestei pasiuni, devenită repede faimoasă prin cărțile sale erudite despre o lume care ne interesează și pe noi, românii: aceea a Imperiului Bizantin, cu care am avut relații privilegiate. A scris „O istorie a cruciadelor“, cartea sa de căpătâi, și a studiat la Eton cu George Orwell, sub îndrumarea romancierului Aldous Huxley.
La Ed. Nemira a mai apărut „Istoria căderii Constantinopolului“, carte pe care am recenzat-o de curând, și această „Vecerniile siciliene“. Este povestea – căci Steven Runciman este un istoric cu vocație de povestitor – împotrivirii sicilienilor la dictatura angevină sprijinită de papalitate. Răsculații sicilieni au ripostat cu arma în mână în primăvara anului 1282 împotriva lui Carol de Anjou, fratele regelui Ludovic al IX-lea cel Sfânt, care era susținut de Papa Martin al IV-lea (1281-1285).
Patru mii de francezi au fost masacrați în seara zilei de 30 martie 1282, în timpul slujbei de Vecernie (Paștele căzuse pe 29 martie în acel an), într-un episod sângeros, departe de a fi ultimul în istoria zbuciumată a Siciliei, o insulă râvnită de musulmani, dar și de creștini și tocmai de aceea viu disputată. Se pare că și agenții provocatori ai regelui Aragonului, Pedro