Arheologia este un domeniu "rezervat" de obicei bărbaţilor. Alături de ei, în ţara noastră există însă şi câteva femei, savanţi de mare profunzime, care onorează cu eleganţă şi subtilitate ştiinţele trecutului. Una dintre aceste mari doamne ale arheologiei româneşti este Alexandra Bolomey.
Cercetarea arheologică din ţara noastră este abordată, de câţiva ani buni, printr-o viziune complexă şi deosebit de eficientă: vestigiile de pe teren sunt studiate interdisciplinar, cu specialişti din domenii care, aparent, nu au nimic în comun cu cercetarea trecutului. Iar Alexandra Bolomey a fost unul dintre primii savanţi români care au impus această metodă revoluţionară.
ARHEOZOOLOGIA. Alexandra Bolomey s-a născut la 19 septembrie 1932, în Bucureşti. Primele trepte în învăţamânt le-a urcat la Institutul Sf. Maria (numit acum Pitar Moşi) şi Liceul Ortodox. Apoi a urmat cursurile Facultăţii de Biologie a Universităţii Bucureşti, secţia de zoologie, pe care le-a absolvit în iunie 1955. Teza ei de licenţă s-a numit "Studiul comparativ al Hyaenidelor fosile şi actuale". Adică "hienele de peşteră", rude străvechi ale celor din zilele noastre. Fosilizate, resturile acestora fuseseră identificate pe şantierul arheologic deschis în Peştera Muierilor, unde s-au identificat şi urme de locuire umană din Paleolitic. Acea teză s-a bazat atât pe cercetări colective la care Alexandra Bolomey a luat parte, cât şi pe studii personale efectuate "pe cont propriu". Din 1955-’56, ea a început să lucreze la Institutul de Arheologie, unde s-a ocupat mai ales de cercetările dedicate Paleoliticului. A participat la săpăturile de la Baia de Fier, Ohaba Ponor, Nandru, Ceahlău ori Băile Herculane. Ceva mai târziu, s-a implicat şi în studiile de antropologie istorică. Iar între 1960 şi 1967 a făcut parte din colectivul care a derulat cercetări la Bugiuleşti-Olteţ, locul unde
