Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orădeanca Ilinca Vandici a ajuns în finala de la "Dansez pentru tine"

Publicat in Adevarul, luni 25 noiembrie 2013 ·

Orădeanca Ilinca Vandici, participantă la concursul Dansez pentru Tine, a ajuns în finală. Pe 1 decembrie va avea loc finala competiţiei, astfel că Ilinca şi partenerul ei, Răzvan Marton, vor avea nevoie de cât mai multe voturi din partea pubicului.

Cu doar două ore înainte de începerea emisiunii “Dansez pentru tine” de vineri seara, partenerul de dans al Ilincăi Vandici s-a accidentat în timpul antrenamentelor.

Răzvan a suferit o ruptură de muşchi la o mână şi toate mişcările pe care dansatorul le-a executat au fost extrem de dureroase. El şi Ilinca Vandici au fost nevoiţi să schimbe coregrafiile, deoarece lui Răzvan i-a fost imposibil să folosească braţul rănit.

Cu toate acestea, dansurile celor doi au fost apreciate cu note foarte bune de juriu, iar publicul a fost de aceeaşi părere.

Ilinca Vandici şi Razvan Marton au reuşit să treacă peste duel, ei obţinând 76% din voturile telespectatotilor, astfel au mers mai departe în finala concursului. Din păcate, cealaltă echipa condamnată la duel, echipa lui Ruby şi Alexandru Ciobanu, a părăsit competiţia.

Mai mult, în clasamentul perechilor, cei doi au reuşit să se situeze pe locul doi, în spatele lui Sore si Dark, dar înaintea luliei şi a lui Dima.

În marea finală de săptămâna viitoare, Ilinca şi Răzvan vor lupta pentru marele trofeu cu perechile Dima şi Iulia, respectiv Sore şi Dar.

Frumoasa prezentatoare Tv a intrat în “competiţia visurilor” alături de Ştefan Răzvan Marton, care luptă pentru a încerca să le ofere o viaţă mai bună fratelui mai mic, dar şi bunicilor, cei care i-au crescut după pierderea părinţilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Ciolacu, despre salariul minim european: Mecanismul trebuie să fie predictibil

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri de jurnalişti despre introducerea salariului minim european, premierul a spus că că de la 1 iulie va începe mecanismul de implementare. „Nu putem rămâne. E un pic cam empirică această formă în care e o negociere cu actorii sociali, c

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 31 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Primul vaccin personalizat împotriva cancerului de piele a intrat în faza finală de teste

HotNews acum 22 minute
Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului, care are şi potenţialul de a stopa cancerul pulmonar, de vezică urinară şi renal, este testat în cadrul unui studiu clinic de faza a 3-a la nivel internaţional, inclus

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°