Ursul Martinică, în vârstă de câteva luni, a fost preluat ieri de un echipaj de la rezervaţia din Zărneşti chiar de la ferma preşedintelui Consiliului Judeţean, de la Râşnov
Un echipaj de la sanctuarul de urşi Libearty de la Zărneşti a fost chemat ieri pe Valea Glăjeriei, la 7 km de Râşnov, la ferma preşedintelui Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, pentru a-l ridica pe Martinică, un urs născut de niciun an. El a fost adus la Râşnov în primăvară, „nu am apucat să-i dau un nume. Martinică i-au zis cei de aici. A venit aici de mic, era un animal părăsit. L-am primit de la Cătălin Munteanu, din Codlea. Practic el a fost salvat de la moarte. Era părăsit în pădure. Se bănuieşte ori că l-a părăsit ursoaica, ori că ursoaica a fost împuşcată. Din două, una”, a declarat Aristotel Căncescu. Până în prezent, cercetătorii specializaţi în fauna sălbatică nu au descoperit ursoaice „denaturate”, deci mama ursului a fost împuşcată.
Probabil că Martinică ar fi rămas un necunoscut, dacă stăpânul său nu s-ar fi gândit să renunţe la el. Motivele despărţirii de grădina lui Căncescu nu sunt foarte clare. Varianta oficială ar fi că şeful CJ nu ar fi dorit niciodată să-l ţină ca animal de casă. „Din păcate la noi nu există nicio legislaţie, niciun cadru de protecţie a acestor animale. A fost deţinut doar ca să fie salvat, iar acum se duce acolo unde îi este locul: în rezervaţie”, a declarat Aristotel Căncescu. Neoficial, gurile rele spun că stăpânul ar fi subestimat puterile unei fiare sălbatice. Crescând, omnivorul şi-ar fi lăsat la o parte aspectul de pluş şi ar fi făcut ceva „deranj” în grădina preşedintelui Consiliului Judeţean. M-ai exact, ar fi „ciufulit” alte animale şi s-ar fi hârjonit cu câinii.
La solicitarea şefului CJ, un echipaj al Asociaţiei „Milioane de Prieteni” - administratorul sanctuarulului de la Zărneşti - s-a deplasat ieri la Râşnov şi a