Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe un nou sezon „Serviciul Român de Comedie“

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 7 octombrie 2011 ·

Cel de-al cincilea sezon „Serviciul Român de Comedie“, care va începe la Pro TV din 9 octombrie, de la 20.15, stă sub semnul noutăţilor. După ce Toni Grecu a dezvăluit noua componenţă a echipei de agenţi ai comediei din care fac acum parte şi Monica Anghel, Mihai Bobonete şi Cătălin Neamţu, şeful din Casa PROporului mărturiseşte că le pregăteşte telespectatorilor Pro TV două seriale nou-nouţe, care vor smulge hohote de râs în fiecare săptămână, dar şi rubrici şi personaje noi şi filmări exterioare. „Fiind sezon nou, evident că am pregătit câteva schimbări. În primul rând, este vorba despre noii colegi cu care vom lucra la SRC. Apoi despre conţinut, care va fi adaptat la ceea ce se întâmplă acum în viaţa publică românească“, a spus Toni Grecu. Chiar din prima ediţie, telespectatorii vor face cunoştinţă cu eroii serialului „Clanul Lupilor“, în care apare şi Monica Anghel. „După trei ani am reluat colaborarea cu Monica Anghel fiindcă o consider una dintre cele mai simpatice şi talentate actriţe de comedie de la noi. Personajele ei sunt inconfundabile şi merită să aibă un loc unde să se exprime“, a explicat Toni Grecu. Monica Anghel şi Mihai Bobonete apar în rolurile soţilor Mioara şi Titel Lupu, două personaje spumoase, care trăiesc în lumea comică a interlopilor de carton şi care trec prin întâmplări dintre cele mai amuzante cu răpiri, trafic ilegal, trafic de etnobotanice în shaorme, rakeţi basarabeni şi adultere. Şi Jojo apare în „Clanul Lupilor“ într-o ipostază surprinzătoare, aceea de mamă a personajului Monicăi Anghel. „Eu abia aştept să înceapă filmările pentru «Clanul Lupilor», mini-serialul emisiunii unde eu voi fi mama Monicăi Anghel. Sunt foarte încântată că voi juca din nou alături de prietena mea cea mai bună. Eu şi Monica am format mereu un cuplu extraordinar în faţa camerelor de luat vederi şi vă mărturisesc că nimic altceva nu mă putea face mai fericită

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum o ora
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°