Spectacolul „Creatorul de teatru“, după Thomas Bernhard, regizat de Alexandru Dabija la Teatrul Act din Bucureşti, sărbătoreşte zece ani de la premieră. Marcel Iureş (59 de ani) joacă alături de Valeria Seciu, Constantin Drăgănescu, Vitalie Bantaş şi Afrodita Androne, astăzi şi mâine, de la ora 19.00.
„Adevărul": Acum zece ani, pe 29 iunie, ieşea premiera absolută în România a „Creatorului de teatru", iar publicul auzea o replică dură a personajului pe care îl interpretaţi: „Niciodată înapoi într-un teatru de stat!".
Marcel Iureş: Mi s-a părut că e un manifest care îmi aparţine, deşi el este universal. Teatrul e într-o situaţie dificilă oriunde în lume, cu cât înaintează în forma asta ostenită, de instituţionalizare, de teatru burghez, în cutie italiană, între ziduri. Mi s-a părut că fraza aceea rima cu ce trăiam eu atunci.
Citiţi şi:
Iureş îl joacă pe Caţavencu, la Comedie
Cum eraţi în urmă cu zece ani?
În 2001, abia mă întorsesem de la nişte filmări, la „Hart's War", iar teatrul era plin de oameni care încercau să facă ceva. Ştiam câţi suntem, ce vrem să facem, dar n-aveam putere, nici financiară, nici politică. Tocmai asta ne unea şi ne dădea forţă: slăbiciunea. Aveam multe vise şi căutam, împreună cu Oana Pellea şi cu alţi oameni, o literatură nouă, care să vorbească despre noi. Am dat peste o variantă în franţuzeşte a piesei „Creatorul de teatru". Mi-am dat seama imediat cât de mare e, dar n-am avut bani s-o montăm. Şi am renunţat. Se întâmpla prin 1998, când am înfiinţat Teatrul Act. Lucrurile au mers din greu în mai greu, dar din sus în mai sus. Treptat, mi-am dat seama că am destulă putere ca să produc acest spectacol. În plus, cu cât e mai dificil, cu atât mai mult îţi sar oamenii în ajutor. Michael Weber, profesor la Institutul Goethe, ne-a făcut legătura cu comunitatea oamenilor de afaceri germani şi austr