Ultraşii s-au isterizat când am spus că, dacă Traian Băsescu va fi sănătos până-n 2014 şi dacă societatea românească va continua să se degradeze, Elena Udrea va fi, probabil, candidatul PD-L la Preşedinţie. Şi că părerea mea e că are şi destule şanse. Evident că, plecând de la antipatia antiportocaliilor faţă de personajul profund detestabil, s-au găsit explicaţii savante pentru spusele mele, dar nu s-a analizat deloc fondul. O să detaliez, cu amendamentul că tot ce-am scris până acum despre ea rămâne valabil şi că suntem ireconciliabili, dar încercând să mă detaşez de antipatia reciprocă, rezumând pe puncte construcţia unei ascensiuni politice.
Elena Udrea nu e invenţia lui Traian Băsescu, aşa cum pare, ci i-a fost plasată de grupul de interese care l-a făcut preşedinte şi-l trage de sfori. El e doar dependent.
Personajul Elena Udrea este modelat de mulţi ani de zile. Cine are memorie îşi aminteşte episodul povestit de Sorin Roşca Stănescu (niciodată dezminţit de împricinaţi) în care băieţii de la servicii umblau prin America să-i găsească bibliografie de viitor om politic. Cine n-are memorie găseşte căutând pe google.
Femeile-s într-o ascensiune politică fulminantă pe plan mondial. Ştiu, românii-s majoritar misogini, dar, până-n 2014, bine spălaţi pe creier şi obişnuiţi cu marele manager politic de succes, vor deveni mult mai concesivi. Plus că experienţa de la ultimele două ture de alegeri libere şi democratice a demonstrat (celor care mai aveau vreun dubiu) că poporul suveran nu-i excesiv de mintos pe partea majoritară.
Imaginea care i-a fost minuţios şi artificial confecţionată, inclusiv prin consultanţă de specialitate scump plătită, în paralel cu o construcţie de carieră administrativă şi politică, e cea a omului loial şi indispensabil, cu intrare la cel mai înalt personaj politic, de care nu e bine să te iei nici mă
