Deputaţii independenţi Dan Mihai Marian şi Ion Cristian Burlacu, foşti liberali, s-au hotărât ieri să se alăture grupului parlamentar al PD-L, în timp ce social-democratul Tudor Ciuhodaru a părăsit grupul PSD pentru cel al independenţilor, a anunţat preşedintele Camerei, Roberta Anastase, în cadrul şedinţei extraordinare de aseară. Sursa: Razvan Valcaneantu
Tudor Ciuhodaru a declarat că nu mai doreşte să rămână în rândurile PSD, pe motiv că nu este sprijinit în activitatea sa de colegi. Ciuhodaru ocupă funcţia de şef al Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului de Urgenţă Iaşi.
"M-am săturat să nu fiu susţinut de echipa social-democrată. Sunt lucruri pe care vreau să le promovez, dar nu am sprijinul necesar. E vorba şi de sprijinul la nivelul PSD Iaşi, dar şi la nivel central. Aici mă refer în primul rând la proiecte care privesc zona medicală", s-a confesat fostul social-democrat, adăugând că îşi va continua activitatea ca deputat în grupul independenţilor şi că nu se va înscrie în niciun partid în perioada următoare.
Tudor Ciuhodaru a ţinut să menţioneze că se consideră un om cu o mentalitate de dreapta, deşi a activat până ieri în cadrul unui partid cu filosofie de stânga.
Grupul independenţilor a pierdut doi foşti deputaţi liberali, pe Dan Mihai Marian şi pe Ion Cristian Burlacu. Schimbările au fost anunţate în cadrul şedinţei extraordinare de aseară, care a avut ca principal subiect pe ordinea de zi votarea proiectului de lege care abilitează Guvernul să emită ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare.