“Piraţii“ brăileni atacă vasele bulgăreşti, pe Dunăre, scria recent presa sofiotă. Poliţiştii români au prins deja câţiva suspecţi.
Nu numai că au legătură cu furturile de pe nave aflate pe Dunăre, dar mai sunt şi braconieri. Pentru că, în urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit 51 de plase tip monofilament, instalaţii electrice artizanale pentru pescuit, un generator de curent, trei motoare de bărci, puiet de sturion şi 1,5 tone de orz. Coincidenţă sau nu, de pe vasul comercial bulgăresc au dispărut 3 tone de orz. În urmă cu mai bine de o săptămână, presa bulgară scria că echipajul unei nave bulgare susţine că ambarcaţiunea a fost atacată de “piraţi” români pe fluviul Dunărea, în apropierea oraşului Brăila. Incidentul, în care a fost implicată nava bulgară “Sfântul Andrei”, a avut loc pe Dunăre, la kilometrul 128. Căpitanul navei bulgare, Nencho Ancev, susţinea că nu a auzit nimic. Poliţişti ai S.R.P.T. Galaţi, din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., împreună cu poliţişti din cadrul I.P.J. Brăila şi jandarmi ai I.J.J. Brăila au efectuat percheziţii la locuinţele a patru persoane, suspectate că au participat, la data de 11 iulie, la furtul a aproximativ trei tone de orz de pe o navă comercială, sub pavilion bulgar. În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile a patru suspecţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 48 de ani, “toţi din localitatea Gropeni, judeţul Brăila, au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 51 de plase tip monofilament, în lungime totală de 2400 de metri, două instalaţii electrice, confecţionate artizanal pentru pescuit, un generator de curent, trei motoare de bărci şi şapte kg de puiet, specia sturion”, anunţă Poliţia Română.. De asemenea, au fost găsite şi 1,5 tone de orz. Din investigaţiile efectuate a reieşit că cei patru sunt suspectaţi că pescuiau ilegal pe Dunăre şi braţele adiacente şi t