Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Județele cu CEI MAI PROȘTI ȘOFERI din România. TOP NAŢIONAL

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 13 mai 2013 ·

În unele județe ale patriei, doar 30% dintre candidați reușesc să obțină permisul de conducere din prima încercare. Printre cei mai nepricepuți șoferi se numără cei din Harghita și Covasna, Giurgiu și Olt. Accident

Cea mai periculoasă PLAJĂ din lume. Nu e din cauza rechinilor. PERICOLUL vine din cer | GALERIE FOTO/ VIDEO

Candidații din Harghita pică cel mai mult la examenul de condus. Un procent de peste 67% dintre harghiteni nu au reușit să ia permisul auto din prima încercare. Ei sunt urmați de cei din județul Giurgiu (66,47%) și Covasna, cu 66,44% de picați. Rezultate rușinoase au obținut și oltenii.

Aproape două treimi dintre cei care s-au prezentat la examenul pentru obţinerea permisului de conducere nu au reuşit să treacă de cele două probe - teoretică şi practică.

Într-un top al celor mai slabi pregătiţi candidaţi din Oltenia, pe primul loc se află cei din judeţul Olt, urmaţi de mehedinţeni şi gorjeni. 63,7% dintre candidaţii din Olt au picat proba teoretică sau pe cea practică, iar în Mehedinţi au fost respinşi aproape 61% dintre cei care vor să obţină permisul de conducere, scrie gds.ro.

Aceste două judeţe sunt urmate de Gorj, cu aproape 60% dintre candidaţi respinşi la prima examinare, şi de Dolj, cu 59,6% respinşi. Cei mai conştiincioşi au fost vâlcenii, 43% dintre ei promovând din prima încercare examenul.

Aceeaşi statistică a DRPCIV mai arată că la Piteşti nu se mai obţin chiar atât de uşor permisele de conducere, judeţul Argeş figurând în acest clasament cu 57% candidaţi respinşi la examenele pentru obţinerea permiselor de conducere susţinute pe parcursul anului trecut, ca şi Vâlcea.

La polul opus, județele cu cei mai buni șoferi sunt Prahova, cu peste 54.71% de candidați care au reuşit să obţină permisul de conducere din prima încercare. Cu un procent de reuşită de peste 50% se situează şi conducătorii a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 20 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°