Bustul lui Adrian Păunescu din parcul Grădina Icoanei a fost dezvelit, sâmbătă, în prezenţa câtorva zeci de admiratori sau prieteni ai poetului, printre care academicianul Eugen Simion şi Gelu Voican Voiculescu, evenimentul fiind marcat şi de protestul unui locuitor al Sectorului 2, potrivit Mediafax.
Înaintea dezvelirii bustului poetului, primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu a declarat că acest eveniment dedicat lui Păunescu face parte dintr-o serie de comemorări, trecute sau viitoare, ale unor nume mari ale literaturii române, precum Mircea Eliade, Pentru Ţuţea şi Mircea Vulcănescu. În primele minute ale ceremoniei, în timp ce Neculai Onţanu vorbea despre opera lui Păunescu, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani a scandat, de pe trotuarul de vizavi, împotriva gestului de a-l comemora pe poet. "Ruşine! Adrian Păunescu nu merită asta!", a strigat bărbatul de lângă poliţiştii care încercau să îl calmeze.
Netulburat, academicianul Eugen Simion a vorbit, de asemenea, despre opera lui Păunescu. "Adrian Păunescu are o operă întinsă, voluminoasă, enormă. Se va confrunta cu timpul (...). Adrian Păunescu a fost şi un om politic remarcabil", a spus academicianul.
"Remarcabil, bine zis «remarcabil!»", a strigat, la rândul său, protestatarul, de peste stradă. "Unii îl urăscu cu o ură grea, indecentă chiar", a vorbit Eugen Simion despre moştenirea pe care a lăsat-o poetul, amintind şi de criticile care i-au fost aduse şi în ziua înmormântării sale. În timpul discursului academicianului, o dubă a Poliţiei Locale a Sectorului 2 s-a oprit lângă protestatar, stârnind revolta câtorva oameni prezenţi la eveniment.
"Nu puteţi să faceţi aşa ceva, nu puteţi să îl luaţi la secţie", a strigat unul dintre participanţii la eveniment către poliţişti. "Este dreptul meu de a fi aici şi de aprotesta împotriva acestei mascarade", a spus şi protestatarul rec