Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colonelul Moise Aurel, cel mai tare din cartel. Vicenţiu Neagoe dă Jandarmeria în judecată

Publicat in Jurnalul, marți 3 aprilie 2012 ·

Cred că toate pozele cu bătaia lui Vlad sunt trucate. Nici nu era Vlad în acele poze, băiatul meu nu are părul creţ, nu are 2 metri şi nici nu e minor. Nu e nici elev în clasa a XI-a la Şcoala Centrală, e luptător de K1. Sângele din gura lui este ketchup adus de cei de la "Tomi", care îşi făceau reclamă în Piaţa Constituţiei. Sunt sigur că şi jeturile care se zice că erau gaze la­crimogene n-au fost decât simple "fâsuri" trase de nişte jandarmi care mâncaseră fasole. Deci, altfel de gaze. Ţigara din gura jandarmului era o acadea. Acadeaua, conform unor surse din jandarmerie, este un accesoriu nelipsit din dotarea jandarmului în acţiune, acesta fiind folosit la îndulcirea bătăii pe care o admi­nistrează. Dubele în care am fost urcaţi erau doar nişte automobile Tico, ieşite din uz, iar procesele-verbale întocmite celor 47 de protestatari erau nişte invitaţii la Ziua Jandarmeriei, care a fost ieri. Conform acelorlaşi surse, pulanele din dotarea jandarmilor erau nişte baghete ma­gice de unică folosinţă, folosite de oamenii de ordine la împrăştierea manifestanţilor prin magie. Nu au existat răniţi, pulanele nu au fost în capul meu şi al lui Vlad, nici în ale celorlalţi. Totul a fost paşnic şi liniştit. Trucaje şi magie. Canibali printre suporteri. Nici Moise nu e colonel. E un lider religios, unul dintre cele mai cunoscute nume ale Bibliei. Dezbatere despre Jandarmerie şi Constituţie la Palatul Parlamentului. Zâmbete cu capul plecat, lehamite, scârbă. Dacă afirmaţiile stimatului dom’ colonel ar fi fost făcute ieri, am fi pus totul pe seama unui dezmăţ culinaro-bahic, că deh, a fost ziua Jandarmeriei. Dacă vorbele erau rostite de jandarmul "cu mâna muşcată", care venea şi cu probe evidente, mai, mai, că puteam crede ceva. Din păcate însă, toate aberaţiile domnului colonel nu au nici o acoperire logică. Parcă delira. Conform DEx-ului, delirul reprezintă o tulburare psihică

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 48 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură

News.ro acum 32 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ISU Constanţa a precizat că trenul nu are încărcătură. Garnitura are două locomotive,

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 48 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Anunț de la Spitalul Foișor privind starea lui Florin Piersic. Ce proceduri a început celebrul actor

Ziare.com acum 32 minute
Evoluţia stării de sănătate a actorului Florin Piersic, supus unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este lent favorabilă, anunţă miercuri reprezentanţii Spitalului Foişor, care precizează că

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°