Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petroşăneanul Toma Coconea în fruntea competiţiei de aventură Red Bull X Alps

Publicat in Adevarul, marți 9 iulie 2013 ·

Startul: Salzburg (Austria). Destinaţia: Monaco. Traseu prin Austria, Germania, Italia, Elveţia şi în final, Monaco. 1000 de kilometri parcurşi cât mai repede pe jos sau în zbor (cu parapanta). Cine va rezista unui asemenea travaliu?

Red Bull X-Alps este cea mai dură cursă de aventură din lume iniţiată, după cum v-aţi dat seama, de firma de băuturi energizante Red Bull, cu sediul în Austria. Compania austriacă nu e străină de sporturile extreme, tot ea sponsorizand şi saltul cu paraşuta a austriacului Felix Baumgartner, el fiind primul om care, în cădere liberă, a depăşit viteza sunetului.

Fiecare echipă care participă la Red Bull X-Alps este formată dintr-un singur om la care se mai permite câte doi suporteri maximum (ei acţionează că asistenţi şi pot furniza informaţii concurentului principal, mâncare şi echipament şi ţine legătura cu centrul de control al cursei). În afară de cei doi asistenţi, nu este permisă nici un fel de altă asistenţă (tehnică sau de altă natură, inclusiv transportul prin alte mijloace decât cele acceptate). Participanţii sunt pe cont propriu.

Se cere o extrem de bun condiţie fizică (de multe ori se aleargă cu echipamentul în spate), cât şi deosebită îndemânare în utilizarea parapantei.

Traseul, pe lângă văi şi munţi (unii cu o înălţime deloc de neglijat) include şi zece puncte de control prin care participanţii trebuie să treacă (pentru cursa din 2013 acestea sunt Gaisberg, Dachstein, Wildkogel, Zugspitze, Ortler/Sulden, Interlaken, Matterhorn, Mont Blanc, Saint Hilaire, Peille).

Câştigătorul e cel care ajunge primul în Monaco, iar după 48 de ore cursa este oprită şi se face clasificarea în funcţie de ce distanţă a ajuns fiecare concurent faţă de Monaco. În general, cursa durează cam 2 săptămâni şi acum, graţie GPS-ului, poate fi urmărită în timp real pe website-ul pus la dispoziţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 2 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Tânăr prins drogat la volan de două ori în aceeași noapte, la Piatra-Neamț. A fost reținut pentru 24 de ore

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tânăr în vârstă de 22 ani a fost prins conducând drogat un autoturism de două ori în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 aprilie, în municipiul Piatra-Neamţ. Prima dată, tânărul a fost op

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum o ora
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Performanță rară: Elizabeta Samara a câștigat a cincea oară Liga Campionilor la tenis de masă

HotNews acum 33 minute
Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara (35 de ani) a câştiga pentru a cincea oară în carieră Liga Campionilor europeni şi pentru a treia oară consecutiv cu formaţia poloneză KTS Enea Siarkopol Tarnobrzeg, care s-a impus în ambele manşe

ALERTĂ pe Autostrada București-Pitești. O mașină a luat foc/Pompierii intervin la fața locului

Gandul acum 2 ore
O mașină a luat foc pe Autostrada București-Pitești (A1), pe sensul de mers către Capitală. Polițiștii, pompierii și angajații SMURD au ajuns deja la fața locului. Autoritățile le recomandă șoferilor să evite să circule prin zonă, dat fiind faptul c

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Marcel Ciolacu: Clotilde Armand a făcut praf Sectorul 1, e plin de MIZERIE, de ȘOBOLANI, SCANDALURI. Nu se pricepe la administraţie

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat despre Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că are o atitudine de tipul „noi suntem proşti şi dânsa e deşteaptă”. Șeful Executivului o acuză că a făcut praf Sectorul 1, care e plin de mizerie, şobolani și mai me

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°