Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu cu un medic care nu şi-a salvat pacientul

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 10 aprilie 2010 ·

Reporterul Jurnalul Naţional a abordat-o incognito pe medicul anestezist dr. Mihaela Matei. Asta după ce a observat ezitarea acesteia într-o convorbire telefonică şi a auzit că de la incident aceasta fuge de reporteri ca "dracul de tâmâie".

Şi acest comportament denotă gradul de vinovăţie a acesteia. I-a spus medicului că vine din partea familiei Badii, ceea ce era şi adevărat în egală măsură. A acceptat dialogul abia după ce i-am amintit că suntem în Postul Paşilor (la acea vreme), o vreme a spovedaniei, a împărtăşirii, a curăţirii de toate relele, dacă ele există.

● Jurnalul Naţional: Este o vreme a smereniei şi bunei cuviinţe, a sincerităţii. Membrii familiei Badii simt o greutate pe suflet pentru faptul că iniţial aţi refuzat să vorbiţi cu ei, să le explicaţi ce s-a întâmplat, să le ostoiţi amarul. Povestiţi ce aţi făcut atunci!

● Dr. Mihaela Matei: Şi eu sunt cu "pietroiul" pe suflet (!). Eu mă aşteptam să mă caute... Dvs cine sunteţi? Din partea familiei? Dar cine anume... de la familia Badii! E adevărat că acelaşi lucru le-aş spune şi lor. Să transmiteţi... Of, nici nu vreau să-mi amintesc...

● Când v-aţi dat seama că avea un gât mai scurt, mai îngust?

● Dar noi nu am ştiut, chestia asta nu se poate prevedea , noi nu putem să ne uităm la gât din exterior, poate să aibă o malformaţie, să nu se ştie de prezenţa ei.

● Dar nu se poate controla prin palpare, printr-o cameră video introdusă pe gât?

● Nu există aşa ceva... Nu se vede până în gât, doar când pacientul este anesteziat şi cu laringoscopul te uiţi.

● Dar nu se pot face în prealabil scurte exerciţii, de simulare a intubării?

● Îh, eu dacă vă bag ceva în gât, nu, staţi, nu există aşa ceva, chestiile astea sunt foarte rare.

● Dar cum de nu aţi găsit cei 5 milimetri în gât, a făcut şoc anaf

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum o ora
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum o ora
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 2 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 3 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 2 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 54 minute
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Programul de finanțare „Fabrici de reciclare” începe luna viitoare: Cererile se depun din 14 iunie

Adevarul acum 59 minute
Prima rundă de atragere de fonduri în cadrul programului "Fabrici de reciclare", finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), va avea loc în perioada 14 iunie - 13 septembrie 2024, în limita bugetului maxim eligibil prealocat, a a

Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Valea Lungă (Alba) şi Copşa Mică (Sibiu), în urma unei viituri puternice/ Trei trenuri, oprite în cele două staţii - FOTO

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar, miercuri, între staţiile Valea Lungă, judeţul Alba, şi Copşa Mică, judeţul Sibiu, în urma unei viituri care a adus aluviuni pe calea ferată. Trei trenuri de călători sunt oprite în cele două staţii până la înde

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

14°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°