Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinovaţii fără vină au revenit la Pandurii

Publicat in GAZETA de SUD, joi 6 martie 2008 ·

Cum portughezii s-au dovedit, cu câteva excepţii, o păcăleală ieftină, preşedintele Marin Condescu şi-a întors faţa către tehnicienii şi fotbaliştii cărora le atribuise parcursul slab de anul trecut. „Nu putem să spunem că au venit acum portughezii şi echipa este la retrogradare. Echipa la retrogradare a fost lăsată de jucătorii şi antrenorii români, împreună cu mine, la sfârşitul anului 2007“, a spus Condescu cu câteva zile înainte de readucerea lui Eugen Neagoe la echipă.

Speranţele de salvare ale pandurilor se leagă de aceiaşi tehnicieni şi aproximativ aceiaşi jucători care au adus formaţia în pragul retrogradării. „Echipa de bază este aceeaşi din tur. Noi am adus jucători pe posturile celor pe care i-am cedat fiindcă nu s-au adaptat la Pandurii din diferite motive. Nu are rost să dăm vina pe portughezi. Sunt 15 jucători din vechea gardă care sunt titulari şi acum“, a afirmat preşedintele pandurilor. „Geană“ apreciază însă doar din punct de vedere numeric lotul pe care-l are la dispoziţie, abţinându-se să comenteze valoarea străinilor. „Ca lot, cel puţin numeric, stăm destul de bine. Nu vă pot spune foarte multe despre jucători pe care nu-i cunosc, i-am văzut în trei partide, însă ei trebuie să mă convingă că merită să joace la Pandurii“, a declarat Neagoe.

Neagoe este poliglot

Comunicarea cu străinii nu va fi o problemă pentru actualul tehnician, care este poliglot. „Neagoe ştie trei limbi de circulaţie internaţională. Nu trebuie să cunoască engleza, ştie limbi asemănătoare cu portugheza. Ca să joci fotbal nu trebuie să ştii o limbă de circulaţie internaţională. Fotbalul este ca şi muzica, iar Neagoe este compozitorul care pune notele pe portativ. Îmi pun speranţe în el şi echipă pentru că omul fără speranţe nu are nici o şansă“, a conchis Condescu. Unul dintre artizanii readucerii lui Eugen Neagoe la echipă este primarul municipiului

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 10 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 9 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°