Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici pe departe plin! » Şansele ca Naţional Arena să se umple cu Estonia sînt foarte meci

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 14 octombrie 2013 ·

De ieri se pot cumpăra şi bilete pentru inelul al treilea al Arenei Naţionale, însă vînzarea nu merge grozav

Deşi nu oferă o cifră exactă, surse din Federaţie spun că stadionul va fi populat puţin peste jumătate. Fanii pot cumpăra bilete azi între orele 10 şi 18.

"Avem mare nevoie de un stadion plin la meciul cu Estonia", au declarat, la unison, "tricolorii" după victoria din Andorra. Federaţia s-a conformat, vinde bilete la toate cele trei inele ale Arenei Naţionale, însă interesul e destul de scăzut! La casele din jurul stadionului bucureştean nu s-au format cozile de dinaintea jocului cu Ungaria. "Nu vă pot spune o cifră exactă, însă, deocamdată, s-au dat foarte puţine", a punctat o sursă din FRF. Responsabilii cu probleme de ticketing n-au putut fi contactaţi.

Pe ultima sută

Ghişeele de lîngă Arena Naţională vor fi deschise în ziua meciului pînă la fluierul de start. Azi, programul caselor începe la ora 10, urmînd să se încheie la 18. Iar "federalii" se aşteaptă ca suporterii să îşi cumpere tichete pe ultima sută de metri, la fel ca înaintea jocului cu Turcia!

Cald, dar şanse de ploaie

La ora meciului, în Bucureşti vor fi 18 grade, o temperatură excelentă pentru mijlocul lui octombrie. Cu toate acestea, umiditatea va fi crescută, şansele de ploaie fiind în jur de 30%.

Cît costă biletele pentru Estonia

Peluze: 20, 25 şi 30 de lei, Tribuna a II-a: 30, 40, 60, 80 şi 120 de lei, Tribuna I: 40, 50, 80 lei, VIP: 120, 140, 200 lei. Casele de bilete sînt deschise între orele 10 şi 18 (azi) şi între 10 şi 21 (mîine).

De ieri se pot cumpăra şi bilete pentru inelul al treilea al Arenei Naţionale, însă vînzarea nu merge grozav

Deşi nu oferă o cifră exactă, surse din Federaţie spun că stadionul va fi populat puţin peste jumătate. Fanii pot cumpăra bilete azi între or

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 31 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 42 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°