Adevărul este inform. În orice materie, a te limita la 'adevăr', a te întemeia pe observaţia pură, are ca efect paradoxal de a conduce la o inconsistenţă totală� (II, 1324). Cel mai important în această reflecţie este verbul a se limita (s'en tenir). El îi dă justeţe. Opera de artă este formă, dar dacă e formă exclusiv nu e decât, cel mult, un obiect ornamental. Puterea operei constă în tensiunea dintre formă şi inform. Nu există artă mai formată, mai controlată, mai pură decât o tragedie de Racine, dar adevărul Fedrei este produs de modul cum dramaturgul dă formă pasiunii excesive a personajului, adică unui sentiment diform.
Importante, dar şi echivoce, sunt ghilimelele pe care le pune Valéry cuvântului vérité. Dacă vrea să spună, fiind vorba de un pictor, că acesta nu trebuie să se limiteze la observarea realului, are dreptate. Artistul îşi însuşeşte realul, îl inventează, fără să se sinchisească de �adevăr�. A se vedea peisajele contorsionate ale lui Van Gogh. Neţinând seama de real, de �adevărul� observat, pictorul îşi spune, fără s-o altereze, dezordinea din el. Adevărul operei este punerea în formă a informului, fără a-l altera.
*
Valéry spune că acele idei care ne vin din tot soiul de surse, cu excepţia obiectului însuşi sunt păreri. Dacă suntem destul de proşti încât să nici nu bănuim deosebirea dintre obiectul real şi ceea ce ni se oferă în locul lui, atunci părerile devin convingeri (cf. II, 748). Valéry devansează aici, deşi nu are la îndemână probe foarte nete, teoria lui Baudrillard despre lumea de simulacre în care trăim. Se apropie cel mai mult de probele acestuia când pomeneşte de décor. De altfel, ideea e mai veche; datează cel puţin de la Nietzsche. Acesta afirma că nu există adevăr, ci numai aparenţe ale lui.
Noi, oamenii de astăzi, ilustrăm ca nimeni alţii aceste... păreri. Cineva mi-a
