Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Usain Bolt a crescut pe o plantaţie de cafea!

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 24 august 2008 ·

Triplul campion olimpic s-a născut în sărăcie şi a visat să ajungă portar de fotbal, fiind un fan al fostei Iugoslavii. Sursa: Reuters

Un „monstru“ al apelor, americanul Michael Phelps, şi unul al uscatului, jamaicanul Usain Bolt, au dat lumii Jocurile Olimpice de la Beijing. Victoriile încununate cu recorduri mondiale la 100, 200, şi la ştafeta de 4x100 metri l-au transformat pe Bold în idol mondial.

Interesul în jurul „regelui“ sprinterilor este în continuă creştere. Toţi vor să afle cine este Usain Bolt. Cum i-a fost copilăria, ce idoli are şi, nu în ultimul rând, ce mănâncă superatletul, pentru a afla, se spune la modul admirativ, cu ce se hrănesc, de fapt, marţienii, considerându-se că jamaicanul nu este unul dintre noi, ci aparţine unei rase superioare, capabilă de viteze supersonice. „A alergat în viitor“, este concluzia comentatorilor după performanţele istorice ale „fulgerului“ Bolt la Beijing.

10 ore de pedalat neîntrerupt pe bicicletă!

Cine este Usain Bolt? La 22 de ani, Bolt are dimensiuni greu de întâlnit la un sprinter. Socotit prea înalt pentru cursele de viteză (1,96 metri şi 86 de kilograme), el a făcut prima oară senzaţie în 2002, când a câştigat mondial de juniori în proba de 200 de metri. Imediat, firma de echipament Puma a pus ochii pe el şi l-a pus să semneze un contract de reprezentare.

Bolt a crescut în Trelawny, pe o plantaţie de cafea pe care munceau părinţii lui. Drumul până la şcoală, de patru kilometri, îl parcurgea alergând cu prietenii şi şutând în sticle goale din plastic care ţineau loc de minge! Fotbalul i-a dat şi prima poreclă: „Jugo“. Fan al cricketului, dar, mai ales, al fotbalului, Usain a fost fascinat de naţionala fostei Iugoslavii. Portarul Petar Radenkovici este cel care l-a inspirat cel mai mult pe Bolt şi la făcut să-şi dorească să stea între buturi. Duminica

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 31 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°