Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a admis, vineri, cererea Parchetului privind trasferarea de procedura in vederea continuarii cercetarii diplomatului rus care a lovit cu masina o tanara pe trecerea de pietoni, el urmand a fi cercetat in tara natala pentru vatamare corporala din culpa si refuzare de recoltare de probe biologice, informeaza Mediafax.
Decizia instantei poate fi contestata in termen de cinci zile, la Tribunalul Bucuresti care se va pronunta definitiv pe aceasta chestiune.
UPDATE Intr-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe se arata ca MAE a luat nota de decizia Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti de a admite cererea Parchetului General privind transferarea de procedura in vederea continuarii procedurilor penale impotriva diplomatului rus. Ministrul Corlatean a solicitat autoritatilor ruse "sa asigure continuitatea procedurilor judiciare in Federatia Rusa".
Comunicatul MAE:
Ministerul Afacerilor Externe a luat nota de decizia Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti de a admite cererea Parchetului General privind transferarea de procedura in vederea continuarii procedurilor penale impotriva diplomatului rus care a lovit cu masina o tanara pe trecerea de pietoni.
Ministerul Afacerilor Externe a raspuns solicitarilor autoritatilor judiciare din Romania si a acordat intreg sprijinul pentru clarificarea conventiilor aplicabile in cazul de fata. Cu aceasta ocazie, Ministerul Afacerilor Externe reaminteste ca ministrul Titus Corlatean a solicitat ridicarea imunitatii diplomatului pentru derularea procedurilor judiciare in Romania.
"In conditiile deciziei instantei romanesti, solicitam autoritatilor ruse sa asigure continuitatea procedurilor judiciare in Federatia Rusa in cazul acestui accident rezultat cu ranirea grava a unei tinere studente, aflata inca in spital, astfel incat justitia sa