Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficantul de droguri ce a lăsat-o gravidă pe criminală, un cunoscut scandalagiu

Publicat in Adevarul, vineri 6 ianuarie 2012 ·

Un bun actor. Așa ar putea fi descris Claudiu Șatran, deținutul care a lăsat-o însărcinată pe Carmen Bejan, studenta criminală încarcerată la Penitenciarul din Arad. Majoritatea celor care îl cunosc se declară surprinși de faptul că acesta are de gând să fie tată pentru a doua oară.

Claudiu Șatran este descris de către vecini drept un cunoscut scandalagiu și “drogat”.

“Așa a fost întotdeauna. De când era adolescent, a intrat într-un anturaj prost și nu se mai putea înțelege nimeni cu el. Era scandalagiu și făcea numai prostii. Se certa cu toată lumea și ne era teamă de el”, povestește una dintre vecine. De frica faptului că traficantul urmează în curând să se elibereze din pușcărie, majoritatea vecinilor au preferat să nu povestească prea multe despre Claudiu Șatran.

Pe de altă parte, alții îl descriu ca fiind un om bun, liniștit și cu o familie foarte cumsecade. Însuși primarul orașului Pecica, acolo unde Claudiu Șatran s-a născut și a locuit până în momentul în care a fost arestat, are o părere bună despre acest individ.

“Îl știu demult. De când era la școală. Era un băiat liniștit, nu aveai treabă cu el. Pe părinți îi cunosc foarte bine și sunt o familie de nota zece. Chiar am rămas suprins când am aflat că a fost arestat. A intrat într-un anturaj prost”, a declarat Petru Antal, primarul orașului Pecica.

Părinții traficantului știu că vor deveni bunici

Conform cunoscuților familiei Șatran, atât tatăl cât și mama acestuia, știu că urmează să fie bunici pentru a doua oară.

“El este singurul copil al familiei. Tatăl lucrează ca paznic la sucursala unei bănci din Pecica iar mama este funcționar la Oficiul Poștal din localitate. Ei știu că Claudiu va fi tătic. Mai au o nepoțică, tot de la Claudiu, în vârstă de 13 ani”, a povestit o altă vecină.

Și-a recunoscut fiica prin Tribunale

Înainte de a fi închis pentru trafic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 48 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Volodimir Zelenski, trecut de Rusia pe lista persoanelor căutate

News.ro acum 25 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe liderul de la Kiev o listă de persoane urmărite, a anunţat sâmbătă agenţia de presă de stat TASS, citând baza de date a Ministerului de Interne. M

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°