Osanalele cu care a fost salutat volumul memorialistic al profesorului Ion Ianosi nu au lasat loc pentru analize critice. Cu doua-trei exceptii, ni s-a comunicat, de catre succesive jurii si nenumaratii comentatori, ca profesorul este epitomul deschiderii morale si arhetipul consecventei intru principii. Nu am citit macar un comentariu in care sa se vorbeasca despre pozitia lui Ion Ianosi in septembrie 1965, cand studentii de la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, hartuiti de Securitate, au asteptat din partea esteticianului un semn de solidaritate. Intre cadrele didactice, cel care si-a atras ura eterna a organelor de represiune a fost Tudor Bugnariu, filosof marxist critic, sotul doamnei Dorli Blaga, fiica autorului “Trilogiei culturii”. Intelectual ilegalist, membru fondator al Comitetului National Antifascist, un om care nu si-a folosit niciodata statutul de vechi comunist pentru privilegii personale (avea carnetul de partid nr. 256), un sprijinitor al multor fosti studenti de la Filosofie, exmatriculati ori chiar arestati in anii 50, care incercau sa revina in spatiul public, Tudor Bugnariu a primit sanctiune pe linie de partid (vot de blam cu avertisment) si a fost demis din functia de decan al Facultatii de Filosofie. In anii care au urmat, Ion Ianosi a devenit sef de catedra, a publicat masiv, inclusiv lucrari notabile, dar si antologii din clasicii “marxism-leninismului”. A sustinut, trebuie spus, prin referate editoriale, lucrari altfel greu publicabile in Romania. Ion Ianosi nu a fost, evident, Ion Dodu Balan sau Mihai Dulea. A fost Ion Ianosi…

Am scris aici, pe “Contributors” despre ispita Ingerului Rosu, marea patima a ganditorului Ianosi. Am scris, si imi mentin parerea, ca, in pofida unei impresionante eruditii, Ion Ianosi a ramas opac la ceea ce inseamna originile si consecintele totalitarismelor in veacul XX. Doamna Dorli