Preşedintele clubului Galatasaray, Unal Aysal, a anunţat, joi, că este de acord ca tehnicianul Fatih Terim să pregătească naţionala Turciei în ultimele patru meciuri din grupa de calificare la Cupa Mondială, iar federaţia turcă a precizat că va lua o decizie în Consiliul de Conducere.
Potrivit cotidianului Milliyet, Unal Aysal, tehnicianul Fatih Terim şi mai mulţi oficiali de la Galatasaray au avut o întrevedere, joi, la baza de pregătire din Florya, din Istanbul.
"I-am permis lui Fatih Terim să pregătească echipa naţională în cele patru meciuri din preliminarii. Dacă doreşte, Terim poate oferi federaţiei orice fel de susţinere până în luna mai", a spus Aysal, adăugând că Terim nu va solicita bani federaţiei pentru serviciile sale.
Preşedintele Federaţiei Turce de Fotbal (TFF), Yildirim Demiroren, a declarat că forul va lua o decizie în privinţa lui Fatih Terim după ce se va întruni Consiliul de Conducere, însă nu a precizat când va avea loc şedinţa respectivă.
Pe de altă parte, antrenorul formaţiei Gaziantepspor, Bulent Uygun, consideră că pentru naţionala Turciei cel mai potrivit selecţioner ar fi Fatih Terim, dar dacă s-ar opta pentru un antrenor străin, cea mai bună variantă ar fi Mircea Lucescu. "Eu cred că Fatih Terim ar obţine victorii în cele patru meciuri din preliminariile CM. La echipa naţională trebuie să fie un staf tehnic format din turci. Însă ca antrenor străin cea mai bună variantă ar fi Lucescu. Nimeni nu ar fi împotriva numirii lui Lucescu", a afirmat Uygun.
Selecţionerul Turciei, Abdullah Avci, a pus capăt colaborării cu federaţia turcă, marţi, de comun acord cu conducerea forului, iar Galatasaray a acceptat ca antrenorul Fatih Terim să negocieze cu oficialii TFF pentru preluarea conducerii tehnice a adversarei României în preliminariile CM.
Fatih Terim, antrenorul echipei Galatasaray din 2011, a mai pregă