Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a stins o stea de la Gloria Arad. Sandu Cismaş a suferit un preinfarct şi un atac cerebral în ziua sărbătoririi Centenarului clubului

Publicat in Adevarul, luni 2 septembrie 2013 ·

Un mare fotbalist al anilor 80, Sandu Cismaş, atacantul Gloriei Arad, s-a stins din viaţă. Totul s-a întâmplat chiar la sărbătoarea de o sută de ani de existenţă a Gloriei.

Este vorba despre un fotbalist care a dat zeci de goluri, a făcut mii de driblinguri şi a dorit să joace pentru o singură echipă, Gloria Arad, al doilea club al oraşului, ca performanţe, după UTA, însă cu o istorie mai bogată.

Sandu Cismaş este atacantul care a murit tocmai în ziua în care clubul pe care l-a iubit şi slujit mulţi ani împlinea 100 de ani. El a refuzat UTA în anii '80 pentru că doar la Gloria se simţea ca în familie. A mers să sărbătorească cei o sută de ani ai clubului foarte entuziast. Vroia să se alăture celor dragi lui, adică să mai încingă o miuţă cu cei cu care acum 30 de ani îşi împărţea emoţiile, bucuriile şi necazurile înfrângerilor. Efortul i-a fost însă fatal. Sandu Cismaş a căzut în vestiar, după ce a suferit un preinfarct şi un atac cerebral. Ambulanţa l-a dus la Timişoara, a intrat direct în operaţie, dar nu s-a mai putut face nimic.

La câteva zile după ce a jucat ultimul meci a murit. Sandu avea 58 de ani. La ultimul meci el a făcut din nou curse lipit de tuşa terenului, a dat pase de gol, a ratat singur cu portarul şi a driblat.

Fostul său coleg şi prieten de o viaţă, Emil Valdovici, a spus: „A fost cel mai bun atacant al Aradului din anii 80. Nu aveau aşa jucător nici la UTA, nici la Vagonul, nimeni... Au venit cei de la UTA să îl ia, dar nu a vrut să plece. El a spus că familia lui e la Gloria şi el acolo se simte bine, acolo vrea să joace. Era foarte tehnic şi avea o lovitură de cap extraordinară. La un meci de cupă cu UTA i-a făcut pe Csordas şi Bâtea să îşi dea cap în cap. Nu a făcut avere din fotbal, dar a jucat cu o plăcere cum majoritatea nu au ştiut şi nu mai ştiu să o facă. Pentru el fotbalul era o distracţie. Se enerva când îl lovea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum 35 minute
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum 58 minute
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Ursula von der Leyen va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în timpul întâlnirii cu Xi Jiping

Adevarul acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va cere o concurenţă „echitabilă” cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, informează AFP, scrie AGERPRES.

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Vremea

București
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°