Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statutul parlamentarilor, retrimis de Băsescu la Parlament. Vezi motivele invocate de preşedinte

Publicat in Jurnalul, luni 4 februarie 2013 ·

UPDATE 16:20 - Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Parlamentului o cerere de reexaminare a Statutului deputaţilor şi senatorilor, invocând, printre altele, faptul că acesta vine în contradicţie cu recomandările din Raportul MCV.

Vă prezentăm cererea de reeaxaminare:

"Motivele cererii sunt următoarele:

1. Legea trimisă spre promulgare are ca obiect de reglementare completarea şi modificarea statutului deputaţilor şi al senatorilor, în special în ceea ce priveşte incompatibilităţile, conflictele de interese şi imunitatea parlamentarilor.

La Articolul I, pct. 9, noua lege prevede o serie de incompatibilităţi, dintre care unele sunt preluate din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, precizând totodată că „Alte incompatibilităţi cu calitatea de deputat sau de senator se pot stabili numai prin lege organică”.

La Articolul IV din noul act normativ se prevede că „La data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispoziţii contrare se abrogă”. Având în vedere că acest domeniu este unul esenţial pentru stabilirea integrităţii demnitarilor şi că textele din noua lege sunt echivoce cu privire la aplicarea incompatibilităţilor stabilite prin alte acte normative, considerăm necesar clarificarea de către legiuitor a acestor dispoziţii şi stipularea lor în lege cu claritate şi cu evitarea paralelismelor legislative, astfel cum impun normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 şi cum se reţine în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Totodată, apreciem că nu au fost respectate normele de tehnică legislativă prevăzute la Articolul 64 şi Articolul 65 din Legea nr. 24/2000, cu modificările şi completările ul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 2 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 53 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum 2 ore
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 4 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 34 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 2 ore
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Armata israeliană intensifică asaltul din Rafah: tancurile sale au încercuit complet jumătatea estică a orașului, iar ONU „face planuri pentru cel mai rău scenariu”

HotNews acum o ora
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat vineri că fluxul de ajutoare umanitare pentru Fâșia Gaza ar putea fi oprit în câteva zile, în contextul în care trupele israeliene își continuă ofensiva terestră împotriva luptătorilor palestinieni în s

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°