Vladimir Tismăneanu: „În ultimii 20 de ani, cazul paradigmatic de «worst case scenario» în Europa de Est, de dezagregare a democraţiei sub presiunea etnocraţiei, este desigur fosta Iugoslavie”.
În acest caz, am fost martorii a ceea ce am numit acum câţiva ani „sindromul Belgrad”, de populism prin care politici expansionist-militariste şi nationalism demagogic au fost folosite pentru a menţine hegemonia politică a elitei comuniste din jurul lui Slobodan Miloşevici.
Partidul de guvernământ, poliţia secretă şi armata au fost stâlpii pe care şi-a construit Miloşevici regimul autoritar personalist şi hipernaţionalist.
Aşa cum au dovedit războaiele de secesiune din Iugoslavia, populismul etnocentric nu este nici de stânga, nici de dreapta. El foloseşte şi manipulează sloganurile politice fără a lua în considerare impactul lor pe termen lung. El adoptă politici în funcţie de interesele imediate ale elitei la putere.
Popularitatea şi manifestarea acestui fenomen politic în Europa de Est (putând fi identificat, pe parcursul anilor, în grade diferite, şi în ţări precum Croaţia, România, Ungaria, Slovacia sau Estonia) a confirmat parţial semnalul de alarmă tras de Ralf Dahrendorf (recent a trecut în lumea celor drepţi) imediat după 1989: „Cel mai mare pericol este, probabil, o nouă formă de totalitarism. Ezit să folosesc termenul, dar îmi este greu să îl alung din minte: fascism. Mă refer la acea combinaţie dintre nostalgia faţă de o ideologie a colectivitatii, care să traseze o distincţie dură între cei care aparţin şi cei care nu, şi o nouă formă de monopol politic al unui singur om sau a unei «mişcări», cu un accent puternic pus mai degrabă pe organizare şi mobilizare, dacât pe libertatea de a alege”.
Eminentul politolog a rezumat superb provocarea etnocraţiei în Europa de Est: „Până la urmă, Arcadia reprezint