Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arestat în România pentru trafic de arme, condamnat în Manhattan la 25 de ani de închisoare

Publicat in Romania Libera, joi 19 decembrie 2013 ·

Un traficant de arme american, Oded Orbach, în vârstă de 55 de ani, din Illinois, arestat în România pentru trafic de arme, a fost condamnat miercuri de un tribunal din Manhattan la 25 de ani de închisoare pentru conspiraţie în vederea vânzării de armament către talibani.

Orbach a fost arestat împreună cu alt cetăţean american în România, în februarie 2011, pentru organizarea unei vânzări de rachete de tip sol-aer cu ghidaj termic şi altor arme în valoare totală de 25 de milioane de dolari. Rachetele urmau să fie folosite de talibani împotriva forţelor NATO din Afganistan, potrivit Mediafax.

Potrivit site-ului Jerusalem Post, Orbach, un imigrant israelian în Statele Unite, şi Alwar Pouryan, celălalt cetăţean american arestat în România, un fost translator al forţelor americane, au fost condamnaţi în aprilie, între altele, pentru susţinerea materială a terorismului.

Cei doi fac parte dintr-un grup de şapte persoane inculpate în 2011, în urma unei investigaţii sub acoperire efectuate de Administraţia americană antidrog (DEA) în vestul Africii. Judecătorul federal Naomi Reice Buchwald, care l-a condamnat miercuri pe Orbach, l-a condamnat în septembrie pe Pouryan la 25 de ani de închisoare.

În cursul unor întâlniri cu o sursă DEA sub acoperire în Africa, Ucraina şi România, începând din 2010, Pouryan şi Orbach s-au angajat să furnizeze sursei DEA, care s-a dat drept un reprezentant al talibanilor, armament, muniţie şi antrenament în valoare de 25 de milioane de dolari.

În cursul întâlnirilor, cei doi, care locuiau la Highland Park, în Illinois, au discutat despre preţ, antrenamentul şi specificaţiile armamentului oferit, inclusiv rachete de tip sol-aer, de tip antitanc, lansatoare de grenade şi mitraliere de tip M-16, potrivit procuraturii. Ei au fost arestaţi de autorităţile române, în coordonare cu DEA, în februarie 2011, potrivit aceleiaş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 4 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°